Oamenii fac greseli mari de dragul iubirii. E un fapt stiut.
Ajung sa se substituie celui de langa ei in forma doar. Ratand fondul.
Aud adesea ca iubirea inseamna sa-l sprijini pe cel de langa tine in momentele grele. Sa simti nevoia sa o faci. Asta nu presupune, insa, ca il intelegi, ca ajungi sa-i studiezi resorturile si sa stii care sunt nevoile lui REALE.
Compasiunea fata de nemultumirile sau nefericirea partenerului tau si umarul pe care i-l oferi nu inseamna nimic altceva decat un antiinflamator sau cel mult un anestezic.
Intelegerea nevoilor reale ale celui iubit, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor. "Hai sa-l sun sa vad ce face", "Cum a fost la birou iubitule", "Esti bine?", "Hai sa ne relaxam in weekend, vrei?", "Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore"; toate propozitiile astea impartite intr-un orar prestabilit nu fac decat sa reduca la o tema generala nevoia unuia pentru celalalt.
Peste asta vine frica oamenilor de a-si spune in fata unul altuia ce-si doresc cu adevarat. Mai ales in plan spiritual. Din iubire oamenii isi menajeaza partenerii. Anumite lucruri nu se spun pentru ca ar fi prea dur sau prea pretentios pentru celalalt. Si uite asa, ajungi sa-ti privesti partenerul si sa-ti pui intrebari (pentru ca nu i le pui lui) vis-a-vis de posibilele lui capacitati de a-ti oferi ceva ce nu-i vei cere niciodata. De frica.
Pentru ca iubirea e perfida pe cat e de curata. Ea se naste si infloreste cu cele mai inaltatoare sentimente, dar moare otravita de cele mai ascunse indoieli.
Puterea de a afla totul despre cel din fata ta fara a-i tulbura apele sufletului, da, asta e marea provocare a iubirii.
De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?
Si de cate ori am rostit-o partenerului nostru?
Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Iubirea si betonul !
As vrea sa fotografiez un cuplu de indragostiti, care sa pozeze nud, intr-o increngatura a trupurilor. Vreau sa fac aceasta fotografie intr-un spatiu mare, inchis, in care sa predomine betonul. Ca o expresie a ideii ca iubirea se poate naste oriunde si poate sfida orice....Dar tu Iubirea mea?....Nu ai putut sfida?
Singur de Craciun !
Sigur ca sarbatoarea Craciunului presupune armonie familiala, ganduri bune si generozitate. Ce ne facem insa cu cei din spitale, aurolacii, batranii carora li s-au vandut casele in care traiesc? Ce ne facem cu nefericitii, cu cei singuri si deprimati care nu intrevad nici o raza de speranta? Ce ne facem cu cei care-i pierd pe cei dragi in apropierea Craciunului si privesc bradul cu ochii lacrimand de amintiri sangerande ale celor plecati? Ba omule ce naiba te-a apucat? Fii bai nene pozitiv ca e Craciunul!!!
Ce ne facem cu cei plecati, cu familiile dezbinate, ce ne facem cu parintii care lupta pentru viata copiilor lor? Societatea moderna ii exclude parca pe toti acesti proscrisi. Oamenii sunt dispusi formal sa fie generosi. Este un altruism care tine mai degraba de "asa se face" decat de o pornire launtrica generata de valoarea intrinseca a mesajului crestin. Hai sa ducem niste cadouri la caminele de batrani pentru ca sa putem dormi linisiti in seara de ajun. In definitiv merge si asa. E mai importanta finalitatea decat sentimentul care a generat-o. Cu toate astea miile de membrii ai listei de mai sus incearca un sentiment de excludere de la sarbatoarea burgheza a Craciunului exprimata prin caldura, cadouri, zambete largi si suflet bun stropit cu vin si cozonac in cercuri restranse in care oamenii se imbratiseaza feriti de jungla de afara. Poate ca solutia pentru cei singuri ar fi sa se sustraga din sfera acestui sistem de referinta.
Craciunul nu e in mall-uri si nici pe partii sau in restaurante cu specific romanesc. Craciunul nu e nici macar in fata brazilor sub care fiecare a pus cadouri dupa posibilitati. Craciunul nu e reprezentat de inflatia de colinde care aproape ca te ingretoseaza.
Craciunul este in povestea simpla a nasterii lui Isus. Si poate ca Isus a fost cel mai singur OM din istoria lumii. Pentru ca oamenii l-au fortat sa-si duca existenta in no-man's land-ul dintre ei si Dumnezeu. Semnificatia Nasterii Celui care din solitudinea divina a reusit sa raspandeasa la scara mondiala o filosofie a iubirii asta trebuie sa fie raza de speranta pentru toti cei care se simt singuri de Craciun.
Pe cruce, la capatul lumesc al calatoriei, Fiul Omului a fost parasit de oameni. Pentru ca apoi sa renasca inmiit la dreapta Tatalui. Craciunul sta in Bucuria ca Isus a putut sa renasca din singurate si dispretul necredinciosilor. De Craciun Isus este speranta celor Singuri. In afara lumii nebune in care traim suntem fiecare dintre noi si El.
Ce ne facem cu cei plecati, cu familiile dezbinate, ce ne facem cu parintii care lupta pentru viata copiilor lor? Societatea moderna ii exclude parca pe toti acesti proscrisi. Oamenii sunt dispusi formal sa fie generosi. Este un altruism care tine mai degraba de "asa se face" decat de o pornire launtrica generata de valoarea intrinseca a mesajului crestin. Hai sa ducem niste cadouri la caminele de batrani pentru ca sa putem dormi linisiti in seara de ajun. In definitiv merge si asa. E mai importanta finalitatea decat sentimentul care a generat-o. Cu toate astea miile de membrii ai listei de mai sus incearca un sentiment de excludere de la sarbatoarea burgheza a Craciunului exprimata prin caldura, cadouri, zambete largi si suflet bun stropit cu vin si cozonac in cercuri restranse in care oamenii se imbratiseaza feriti de jungla de afara. Poate ca solutia pentru cei singuri ar fi sa se sustraga din sfera acestui sistem de referinta.
Craciunul nu e in mall-uri si nici pe partii sau in restaurante cu specific romanesc. Craciunul nu e nici macar in fata brazilor sub care fiecare a pus cadouri dupa posibilitati. Craciunul nu e reprezentat de inflatia de colinde care aproape ca te ingretoseaza.
Craciunul este in povestea simpla a nasterii lui Isus. Si poate ca Isus a fost cel mai singur OM din istoria lumii. Pentru ca oamenii l-au fortat sa-si duca existenta in no-man's land-ul dintre ei si Dumnezeu. Semnificatia Nasterii Celui care din solitudinea divina a reusit sa raspandeasa la scara mondiala o filosofie a iubirii asta trebuie sa fie raza de speranta pentru toti cei care se simt singuri de Craciun.
Pe cruce, la capatul lumesc al calatoriei, Fiul Omului a fost parasit de oameni. Pentru ca apoi sa renasca inmiit la dreapta Tatalui. Craciunul sta in Bucuria ca Isus a putut sa renasca din singurate si dispretul necredinciosilor. De Craciun Isus este speranta celor Singuri. In afara lumii nebune in care traim suntem fiecare dintre noi si El.
joi, 21 octombrie 2010
Citat ...
Am hotarat sa postez aici pe blog un citat remarcabil desprins dintr-o carte asupra careia zabovesc. E pana la urma si asta o forma de a ma defini stilistic, nu?
"Si fiecare masina avea in ea inventatorul sau, cum are panza de paianjen paianjenul sau inseparabil." Gabriele d'Annunzio - Poate ca da, poate ca nu.
Apoi mi-aduc aminte de o formula celebra a lui Andrei Plesu din care este important sa invatam cu totii: "Sa nu citezi mai mult decat citesti" :)
"Si fiecare masina avea in ea inventatorul sau, cum are panza de paianjen paianjenul sau inseparabil." Gabriele d'Annunzio - Poate ca da, poate ca nu.
Apoi mi-aduc aminte de o formula celebra a lui Andrei Plesu din care este important sa invatam cu totii: "Sa nu citezi mai mult decat citesti" :)
Drogurile ..
Drogurile sunt conditionarea visarii. Or, un vis conditionat e ca un pescarus care zboara pe o intindere imensa, marginita de plase. Imensa, dar nu nesfarsita.
Raze...cu trafic
Ati observat ca de cele mai multe ori cand te lasa sa treci cu masina in fata lor sau iti acorda prioritate cei mai multi dintre romani o fac cu un gest superior, dispretuitor aproape?
Cu o mutra cel putin plictisita inclina capul in directia in care te lasa sa mergi si coboara colturile gurii in jos sau dau din mana a lehamite.
Faptul ca te lasa sa treci este o favoare zeiasca adresata tie, umil si nesemnificativ participant la trafic.
Stau si ma intreb adesea, de unde atata aroganta la un popor care a trait zeci de ani in frica si umilinta?
Suferinta nu trebuia sa ne faca mai buni, mai ingaduitori?
Dupa douazeci de ani emfaza domina relatiile cotidiene. Iar traficul este radiografia perfecta a oricarei societati. La fel ca si comportamentul care deriva din trafic.
Cu o mutra cel putin plictisita inclina capul in directia in care te lasa sa mergi si coboara colturile gurii in jos sau dau din mana a lehamite.
Faptul ca te lasa sa treci este o favoare zeiasca adresata tie, umil si nesemnificativ participant la trafic.
Stau si ma intreb adesea, de unde atata aroganta la un popor care a trait zeci de ani in frica si umilinta?
Suferinta nu trebuia sa ne faca mai buni, mai ingaduitori?
Dupa douazeci de ani emfaza domina relatiile cotidiene. Iar traficul este radiografia perfecta a oricarei societati. La fel ca si comportamentul care deriva din trafic.
A lady...about love
O doamna venerabila si tonica mi-a transmis cea mai frumoasa metafora a iubirii intr-o scurta conversatie pe care am avut-o acum cateva zile. Mi-a spus asa despre sotul ei, cu o voce suculenta, gatuita si nostalgica in acelasi timp: - Cand mi-a pus prima oara mana pe tate am simtit ca raman gravida!
Bucurestiul ....
Daca plecam de la premisa ca Bucurestiul are multi locuitori cu muschi si fara creieri putem emite urmatoarul enunt:
Bucurestiul e un oras mai inteligent in weekend-uri. Pentru ca ghiertoii si mitocanii fara muschi si creieri aleg invariabil calea marii sau a gratarelor afara din oras. O sa spuneti ca si oamenii inteligenti aleg sa paraseasca Bucurestiul, dar eu o sa va raspund ca nu toti si nu in fiecare weekend. Si inca speram ca sunt mai multi cei inteligenti.
Mergand pe firul rationamentului, ne dam seama ca orasul nostru e mai stupid in timpul saptamanii. Or, noi atunci avem nevoie de creativitate care ar genera o sporita productivitate. Numai ca atunci muschii si mitocania dublate de prostie sunt in oras si te impiedica sa-ti faci treaba. Am uitat sa va amintesc ca prostia e o stavila serioasa in calea inteligentei si fortei de creatie.
Sa nu ne mai miram astfel ca nu reusim sa dam randament din moment ce am ajuns la concluzia ca suntem mai prosti cand muncim si mai inteligenti cand ne odihnim.
Am impresia, totusi, ca nu va spun nimic nou. Va urez o saptamana frumoasa, scutita de obstacolele prostiei.
Bucurestiul e un oras mai inteligent in weekend-uri. Pentru ca ghiertoii si mitocanii fara muschi si creieri aleg invariabil calea marii sau a gratarelor afara din oras. O sa spuneti ca si oamenii inteligenti aleg sa paraseasca Bucurestiul, dar eu o sa va raspund ca nu toti si nu in fiecare weekend. Si inca speram ca sunt mai multi cei inteligenti.
Mergand pe firul rationamentului, ne dam seama ca orasul nostru e mai stupid in timpul saptamanii. Or, noi atunci avem nevoie de creativitate care ar genera o sporita productivitate. Numai ca atunci muschii si mitocania dublate de prostie sunt in oras si te impiedica sa-ti faci treaba. Am uitat sa va amintesc ca prostia e o stavila serioasa in calea inteligentei si fortei de creatie.
Sa nu ne mai miram astfel ca nu reusim sa dam randament din moment ce am ajuns la concluzia ca suntem mai prosti cand muncim si mai inteligenti cand ne odihnim.
Am impresia, totusi, ca nu va spun nimic nou. Va urez o saptamana frumoasa, scutita de obstacolele prostiei.
Cuvintele ce ....dor
Cuvintele nu inseamna nimic. Fara forta motrice a pulsatiilor sufletului si mintii ele raman piese de domino aruncate pe o masuta de piatra intr-o gradina pustie. Neatinse de OM, "ura" si "iubire" nu inseamna nimic. "Razboi", "rapace", "teama", "orgasm", "moarte", "ticalosie", "crima", "trandafir", "zori", "mare", "esenta". Cuvinte. Fara valoare, fara semnificatie decat numai prin perspectiva memoriei afective care stie ca le-a auzit candva, undeva si le asociaza pe loc cate o imagine. Scoase din context insa, cuvintele nu sunt periculoase.
Un bebelus care rosteste "crima" e o sursa de amuzament. La fel ca un batran care si-ar dori o "galetusa".
Adesea uitam ca noi dam valoare cuvintelor. Uitam ca, iesite din gura noastra, efectul lor poate fi de la sublim pana la devastator. Adesea rostim cu usurinta cuvinte mari care se transforma in promisiuni, ulterior neonorate, rostim elogii inutile, minciuni sfruntate, adevaruri de complezenta, complimente dulcege, jigniri inutile. Responsabilitatea cuvintelor ne scapa.
Ma gandesc ca daca pentru fiecare cuvant cu greutate am resimti o durere interna, lucrurile ar fi mult mai simple. Sa te coste si sa platesti pentru a spune un lucru cu adevarat important, cu o semnificatie de care esti sigur. Sa fii fortat sa iti alegi cu grija cuvintele. Sa fii sigur ca merita durerea, sa fii sigur ca altmineri n-ai reusi sa te faci inteles. Clasa injuraturilor, a reprosurilor, acuzele, juramintele, enunturile emfatice, laudele, amenintarile, toate clasele de cuvinte care pot distorsiona sensul a ceea ce noi simtim cu adevarat, sensul din sufletul nostru, orice disimulare cat de mica a fiintei noastre sa stea sub amenintarea durerii fizice.
Cel mai tare ar trebui sa ne doara atunci cand spunem "te iubesc".
Un bebelus care rosteste "crima" e o sursa de amuzament. La fel ca un batran care si-ar dori o "galetusa".
Adesea uitam ca noi dam valoare cuvintelor. Uitam ca, iesite din gura noastra, efectul lor poate fi de la sublim pana la devastator. Adesea rostim cu usurinta cuvinte mari care se transforma in promisiuni, ulterior neonorate, rostim elogii inutile, minciuni sfruntate, adevaruri de complezenta, complimente dulcege, jigniri inutile. Responsabilitatea cuvintelor ne scapa.
Ma gandesc ca daca pentru fiecare cuvant cu greutate am resimti o durere interna, lucrurile ar fi mult mai simple. Sa te coste si sa platesti pentru a spune un lucru cu adevarat important, cu o semnificatie de care esti sigur. Sa fii fortat sa iti alegi cu grija cuvintele. Sa fii sigur ca merita durerea, sa fii sigur ca altmineri n-ai reusi sa te faci inteles. Clasa injuraturilor, a reprosurilor, acuzele, juramintele, enunturile emfatice, laudele, amenintarile, toate clasele de cuvinte care pot distorsiona sensul a ceea ce noi simtim cu adevarat, sensul din sufletul nostru, orice disimulare cat de mica a fiintei noastre sa stea sub amenintarea durerii fizice.
Cel mai tare ar trebui sa ne doara atunci cand spunem "te iubesc".
Femeile de Dorobanti .....
Pentru ca ceva din fiinta lor, daca nu toata fiinta lor, tipa ascutit, ca un croncanit de cioara care prevesteste ninsoarea: uite-ma sunt aici! sunt AICI! Pentru ca totul este afisat ca pe un galantar dintr-o piata de fructe. Tzatzele, la vedere, umflate artificial, cu sfarcurile luptand sa iasa la suprafata tricoului indoielnic.
Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte.
Un exercitiu de imaginatie la vederea lor ar trebui sa contina anularea tocurilor si calculul cantitatii de carne ce se rasfrange eliberata de stransoarea blugilor. Adesea, barbatii, victime sigure ale fanteziilor de moment sau ale momentului fanteziei, uita sa faca acest exercitiu. Pentru ca veni vorba de fantezie. E inca una din ratiunile pentru care nu iubim femeile de Dorobanti. Nimic misterios in ceea ce le priveste. Acordul lor nu mai e nici macar o chestiune de timp. Poate doar numarul banilor sa influenteze graficul acceptarii barbatului. In ochii lor nu te poti oglindi pentru ca ochii lor refuza reflexia.
Nimic mai senzual decat ochii femeii musulmane care te privesc in treacat din spatele voalului negru. Pentru ca dincolo de voal este o poveste care nu poate fi niciodata spusa si pe care tu o fabrici pe loc si renunti la ea cu un zambet amar imediat ce parfumul starnit de trecerea ei isi va fi pierdut din intensitate. Femeile de Dorobanti n-au povesti de spus. Nu sunt nici macar "carti deschise". Ele sunt niste condici de reclamatie pe caiete dictando. Vii, semnezi si pleci. Sanii lor nu par sa se mai infioare. Ei privesc lumea sfidator si miros a cauciuc ars. Buzele raspandesc miros de bani si saruta in ritmul plescaitului de guma de mestecat.
Femeile de Dorobanti asteapta zi si noapte acelasi destin: o cafea, cateva schimburi de cuvinte, mereu aceleasi, momentul plictisitor al sexului si gloria de cateva saptamani a locului din dreapta intr-o masina de lux. Pizda femeii de Dorobanti nu cunoaste decat frecarea. Ea nu e parte din Fiinta femeii. E doar un mecanism. Nu este iubita. Nu este venerata, adorata. Buzele barbatului n-o vor confunda niciodata cu buzele femeii iubite, acoperind-o cu sarutari tandre. Nu va cunoaste niciodata fierbinteala limbii unui barbat care uita de sine. Prin insasi natura ei Femeia de Dorobanti nu te poate face sa uiti de tine. Este un trofeu menit sa gadile orgoliul vanatorului. Atat. Uitarea de sine vine in iubirea adevarata. Dar asta e o alta poveste. Femeia de Dorobanti e povestea tragica a dorului de carne, in cel mai bun caz. El mistuie barbatii in miez de noapte, cand vinul ingrasa simturile si tulbura vederea. Atunci, femeia de Dorobanti isi traieste momentele de glorie, sarman fluture de noapte disperat sa ajunga in centrul Luminilor Orasului.
Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte.
Un exercitiu de imaginatie la vederea lor ar trebui sa contina anularea tocurilor si calculul cantitatii de carne ce se rasfrange eliberata de stransoarea blugilor. Adesea, barbatii, victime sigure ale fanteziilor de moment sau ale momentului fanteziei, uita sa faca acest exercitiu. Pentru ca veni vorba de fantezie. E inca una din ratiunile pentru care nu iubim femeile de Dorobanti. Nimic misterios in ceea ce le priveste. Acordul lor nu mai e nici macar o chestiune de timp. Poate doar numarul banilor sa influenteze graficul acceptarii barbatului. In ochii lor nu te poti oglindi pentru ca ochii lor refuza reflexia.
Nimic mai senzual decat ochii femeii musulmane care te privesc in treacat din spatele voalului negru. Pentru ca dincolo de voal este o poveste care nu poate fi niciodata spusa si pe care tu o fabrici pe loc si renunti la ea cu un zambet amar imediat ce parfumul starnit de trecerea ei isi va fi pierdut din intensitate. Femeile de Dorobanti n-au povesti de spus. Nu sunt nici macar "carti deschise". Ele sunt niste condici de reclamatie pe caiete dictando. Vii, semnezi si pleci. Sanii lor nu par sa se mai infioare. Ei privesc lumea sfidator si miros a cauciuc ars. Buzele raspandesc miros de bani si saruta in ritmul plescaitului de guma de mestecat.
Femeile de Dorobanti asteapta zi si noapte acelasi destin: o cafea, cateva schimburi de cuvinte, mereu aceleasi, momentul plictisitor al sexului si gloria de cateva saptamani a locului din dreapta intr-o masina de lux. Pizda femeii de Dorobanti nu cunoaste decat frecarea. Ea nu e parte din Fiinta femeii. E doar un mecanism. Nu este iubita. Nu este venerata, adorata. Buzele barbatului n-o vor confunda niciodata cu buzele femeii iubite, acoperind-o cu sarutari tandre. Nu va cunoaste niciodata fierbinteala limbii unui barbat care uita de sine. Prin insasi natura ei Femeia de Dorobanti nu te poate face sa uiti de tine. Este un trofeu menit sa gadile orgoliul vanatorului. Atat. Uitarea de sine vine in iubirea adevarata. Dar asta e o alta poveste. Femeia de Dorobanti e povestea tragica a dorului de carne, in cel mai bun caz. El mistuie barbatii in miez de noapte, cand vinul ingrasa simturile si tulbura vederea. Atunci, femeia de Dorobanti isi traieste momentele de glorie, sarman fluture de noapte disperat sa ajunga in centrul Luminilor Orasului.
.........
Inchipuiti-va mintea ca o intersectie cu sens giratoriu.
Mii de drumuri sosesc in intersectie.
Dau ocol si schimba directia.
Cateodata un gand se blocheaza in intersectie si se-nvarte de mii de ori pana cand un altul mai indraznet deblocheaza sensul giratoriu.
In mijlocul mijlocului troneaza desertaciunea alaptand neputinta.
Mii de drumuri sosesc in intersectie.
Dau ocol si schimba directia.
Cateodata un gand se blocheaza in intersectie si se-nvarte de mii de ori pana cand un altul mai indraznet deblocheaza sensul giratoriu.
In mijlocul mijlocului troneaza desertaciunea alaptand neputinta.
miercuri, 20 octombrie 2010
Despre jucaria copilariei mele
Mi s-a facut un dor cumplit sa-mi montez trenuletul electric. Trenuletul copilariei mele. Pe ecartament de 12 mm. Mi-aduc aminte ca eram invidios pe un vecin care avea linii cu largimea de 16 mm si trenulet mostenit de la bunicul lui.
Dincolo de asta, el avea si dealuri si chiar si o gara ceea ce era dincolo de puterea mea de imaginare in acele zile. Cand am vazut prima data trenuletul ruland peste dealuri si oprind in gara, am amutit.
Astazi, dupa multi ani, nu stiu ce imbold launtric m-a facut sa-mi aduc aminte de copilarie. Transformatorul de 12 volti, locomotivele noastre, una neagra cu aburi, una verde electrica, vagoanele de marfa si de calatori si oh, Doamne, doua macazuri actionate electric. Macazul era din nou o chestie absolut senzationala pentru noi, copiii. Acea lume in miniatura avea dublu rol: pe de-o parte era o lectie de mecanica si de electrica sau de functionare a mijloacelor de transport. Pe de alta parte, odata stabilit traseul si trenul pus in miscare, imaginatia noastra o lua razna prin vagoane, peste dealuri, in gara cea mica unde calatorii isi urmau povestile inventate de noi.
Mi-e dor de copilarie si cred ca zilele astea o sa-mi desfac trenuletul si o sa-l montez, sina cu sina, am sa pun cele doua macazuri in functiune, locomotivele in miscare si poate ca mintea mea va zbura din nou peste dealuri, printr-o gara, printre destinele unor calatori misteriosi si se va naste inca o poveste care sa ma entuziasmeze ca in copilarie.
Dincolo de asta, el avea si dealuri si chiar si o gara ceea ce era dincolo de puterea mea de imaginare in acele zile. Cand am vazut prima data trenuletul ruland peste dealuri si oprind in gara, am amutit.
Astazi, dupa multi ani, nu stiu ce imbold launtric m-a facut sa-mi aduc aminte de copilarie. Transformatorul de 12 volti, locomotivele noastre, una neagra cu aburi, una verde electrica, vagoanele de marfa si de calatori si oh, Doamne, doua macazuri actionate electric. Macazul era din nou o chestie absolut senzationala pentru noi, copiii. Acea lume in miniatura avea dublu rol: pe de-o parte era o lectie de mecanica si de electrica sau de functionare a mijloacelor de transport. Pe de alta parte, odata stabilit traseul si trenul pus in miscare, imaginatia noastra o lua razna prin vagoane, peste dealuri, in gara cea mica unde calatorii isi urmau povestile inventate de noi.
Mi-e dor de copilarie si cred ca zilele astea o sa-mi desfac trenuletul si o sa-l montez, sina cu sina, am sa pun cele doua macazuri in functiune, locomotivele in miscare si poate ca mintea mea va zbura din nou peste dealuri, printr-o gara, printre destinele unor calatori misteriosi si se va naste inca o poveste care sa ma entuziasmeze ca in copilarie.
Iubirea ....
Oamenii fac greseli mari de dragul iubirii. E un fapt stiut.
Ajung sa se substituie celui de langa ei in forma doar. Ratand fondul.
Aud adesea ca iubirea inseamna sa-l sprijini pe cel de langa tine in momentele grele. Sa simti nevoia sa o faci. Asta nu presupune, insa, ca il intelegi, ca ajungi sa-i studiezi resorturile si sa stii care sunt nevoile lui REALE.
Compasiunea fata de nemultumirile sau nefericirea partenerului tau si umarul pe care i-l oferi nu inseamna nimic altceva decat un antiinflamator sau cel mult un anestezic.
Intelegerea nevoilor reale ale celui iubit, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor. "Hai sa-l sun sa vad ce face", "Cum a fost la birou iubitule", "Esti bine?", "Hai sa ne relaxam in weekend, vrei?", "Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore"; toate propozitiile astea impartite intr-un orar prestabilit nu fac decat sa reduca la o tema generala nevoia unuia pentru celalalt.
Peste asta vine frica oamenilor de a-si spune in fata unul altuia ce-si doresc cu adevarat. Mai ales in plan spiritual. Din iubire oamenii isi menajeaza partenerii. Anumite lucruri nu se spun pentru ca ar fi prea dur sau prea pretentios pentru celalalt. Si uite asa, ajungi sa-ti privesti partenerul si sa-ti pui intrebari (pentru ca nu i le pui lui) vis-a-vis de posibilele lui capacitati de a-ti oferi ceva ce nu-i vei cere niciodata. De frica.
Pentru ca iubirea e perfida pe cat e de curata. Ea se naste si infloreste cu cele mai inaltatoare sentimente, dar moare otravita de cele mai ascunse indoieli.
Puterea de a afla totul despre cel din fata ta fara a-i tulbura apele sufletului, da, asta e marea provocare a iubirii.
De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?
Si de cate ori am rostit-o partenerului nostru?
Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.
Ajung sa se substituie celui de langa ei in forma doar. Ratand fondul.
Aud adesea ca iubirea inseamna sa-l sprijini pe cel de langa tine in momentele grele. Sa simti nevoia sa o faci. Asta nu presupune, insa, ca il intelegi, ca ajungi sa-i studiezi resorturile si sa stii care sunt nevoile lui REALE.
Compasiunea fata de nemultumirile sau nefericirea partenerului tau si umarul pe care i-l oferi nu inseamna nimic altceva decat un antiinflamator sau cel mult un anestezic.
Intelegerea nevoilor reale ale celui iubit, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor. "Hai sa-l sun sa vad ce face", "Cum a fost la birou iubitule", "Esti bine?", "Hai sa ne relaxam in weekend, vrei?", "Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore"; toate propozitiile astea impartite intr-un orar prestabilit nu fac decat sa reduca la o tema generala nevoia unuia pentru celalalt.
Peste asta vine frica oamenilor de a-si spune in fata unul altuia ce-si doresc cu adevarat. Mai ales in plan spiritual. Din iubire oamenii isi menajeaza partenerii. Anumite lucruri nu se spun pentru ca ar fi prea dur sau prea pretentios pentru celalalt. Si uite asa, ajungi sa-ti privesti partenerul si sa-ti pui intrebari (pentru ca nu i le pui lui) vis-a-vis de posibilele lui capacitati de a-ti oferi ceva ce nu-i vei cere niciodata. De frica.
Pentru ca iubirea e perfida pe cat e de curata. Ea se naste si infloreste cu cele mai inaltatoare sentimente, dar moare otravita de cele mai ascunse indoieli.
Puterea de a afla totul despre cel din fata ta fara a-i tulbura apele sufletului, da, asta e marea provocare a iubirii.
De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?
Si de cate ori am rostit-o partenerului nostru?
Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.
Mainile ...
- Vezi? Cat de mici sunt? Ca doua gogoase minuscule, nefolositoare. Sau ca doua castane. Observi cum se misca, spasmodic? Si prelungirile alea scurte... Curand vor creste. Alea se numesc degete. Ingerul senior zambea si il privea cu serenitate pe ingerul aspirant. – Da. Bucatile astea mici de carne cu degete se numesc maini si sunt absolut nefolositoare in prima lor faza, conchise ingerul senior. Candide, insa, trebuie sa recunosti. Redeveni serios. – Observa, te rog, pielea acolo unde se intalneste mana cu antebratul. Face niste cute, se ingramadeste parca acolo, ca un surplus de carne. Pielea se va intinde pe masura ce timpul trece si bratul Omului va creste. Mainile lor cand sunt mici... nu prevestesc nimic din calatoria ce va urma. – Ce va urma? intreba puiul de inger. – Hai sa-ti arat. Uite aici, de exemplu: vezi ca degetele s-au lungit... si s-au incolacit pe betigasul asta de parca se agata disperate de el. La capat, unde se intalnesc ca sa stranga betigasul, sunt mai albe si imediat mai sus, usor rosietice. Sunt primele lor semne de invatatura. Se concentreaza sa scrie.
Asta cu scrisul e o inventie de care noi ne-am amuzat teribil cand s-a intamplat. Ei nu prea tin minte si au nevoie sa-si puna gandurile in siguranta. Pentru asta folosesc hartii. Hartiile sunt un soi de invelis de mergolymina pe care o usuca si o zgarie usor cu lichid inchis. Cand invata sa scrie se concentreaza puternic si strang betigasul cu trei degete, atat de tare incat sangele paraseste varfurile degetelor. Cu varsta, se obisnuiesc. Acum nu e mare diferenta intre mainile barbatilor si ale femeilor. Sunt maini de baieti si de fete. Dar capata delicatete, vezi? Incheietura nu mai este atat de umflata si degetele alungite par atat de fragile. Stii cu ce seamana? Cu antenele de la hypogrumii nostri. – Asa e, ai dreptate. Doar ca hypogrumii au cerculete egale jur imprejurul antenelor. – Da, dar felul in care se misca si lungimea lor seamana. – Mai vreau... - Uite aici. O mana de mama, cum strange manuta copilului ei. Din pacate, asta e un gest disperat. Vezi cum s-a inclestat mana mai mare si aproape ca a ascuns in ea pe cea a pruncului. Aici, el e pe cale sa vina la noi si maica-sa nu se poate desparti de el. Ii strange mana cu putere, o inclestare disperata.
Mainile lor spun mereu foarte multe lucruri. Daca s-ar preocupa mai mult, daca si-ar urmari mainile unii altora ar afla mai multe. Prefera sa se priveasca in ochi. Au senzatia ca acolo sta adevarul. Ciudat. Spun ca ochii nu mint. De fapt, mainile nu mint. – Ce tare il strange de mana... Ce sunt dungile alea albastru-verzui de pe mana mamei? – Sunt vene. Incep sa apara odata cu framantarile lor. Traficul sangelui. Isi fac loc si se zbat parca sa demonstreze ca sunt acolo. Dumnezeu a creat omul, stii, dar e atat de complex... nici eu nu stiu cum functioneaza toate. Ei insisi isi petrec mare parte din viata incercand sa afle. Oricum venele astea sunt niste canale subtiri prin care alearga substanta care ii hraneste. Pe masura ce imbatranesc si incep sa simta tot mai mult, sangele strabate canalele alea cu viteze diferite. Si uite asa venele incep sa iasa la iveala si le poti vedea cum parcurg mainile si picioarele. – Nu-mi place imaginea asta... sa mergem mai departe... - Bine, dar sa stii ca trebuie sa inveti si bune si mai putin bune... Ma rog.
Uite aici, vezi mana asta alba cu degete prelungi. Priveste ce frumos se unduiesc. Vezi cum atinge puful de pe fata arsa de soare a baiatului. Pentru asta se pare ca merita sa ai maini. Asa mi-a spus odata Dumnezeu. Oamenii au puterea asta de la Dumnezeu. Ei simt cu mainile si transmit. Fiori de caldura traverseaza acum trupul baiatului cu fata arsa de soare. Pentru ca ea este iubita lui. Si ii spune asta cu mana. Doar ii atinge fata si el inchide ochii si simte ca e iubit. Sau aici, vezi? Pe banca asta. Uite-le cum se impreuneaza. – Da' de ce nu-si spun nimic? Stau asa lipiti si-si amesteca mainile. – Sunt la inceput astia doi. De-abia s-au cunoscut. N-au curaj sa spuna lucruri si lasa mainile sa vorbeasca pentru ei. E momentul cand oamenii sunt cel mai aproape de noi. Nimic nu-i tulbura si toata fiinta lor e in maini. Priveste degetele cum se incolacesc si se cauta. Parca e joaca naturii acolo. Sunt lebede care-si apleaca gaturile lungi sa bea apa, serpi letargici incolacindu-se lent, muguri de flori care se deschid, tremurul libelulei, un cioc de acvila, solzii pestilor sunt unghiile si podul palmei lui parca e o piatra alba de rau. Mainile lor pot fi orice. Acum, fara sa-si dea seama, isi schimba povestile intre ei si daca drumurile lor se incruciseaza pe undeva mainile vor transmite asta. Dumnezeu a pus toti ochii lumii in buricele degetelor, dar oamenii nu se folosesc de asta decat la inceputul Iubirii. Apoi uita si se iau cu viata si credinta lor ca mintea le arata drumul.
– Ce-i cu maciulia asta? Ingerul senior izbucneste intr-un hohot de ras exagerat, aproape grotesc. Discipolul il priveste intrebator din spatele aurei ca o perdea de apa. – Nu-i nicio maciulie, desi nu esti prea departe. E mana stransa a unui soldat. Vezi cele cinci noduri ca niste pui de castane? Acolo incep degetele si cand mana e stransa, formeaza pumnul. De fapt, degetele sunt formate din carne si oase. Carnea infasoara oasele pana cand oamenii se leapada de suflet si de gand. Atunci sunt morti. Acolo unde se formeaza pumnul falangele se impart in doua si se leaga ca sa formeze “puii de castana”. – De ce strang oamenii mainile? Din multe motive. Toate se schimba insa pe masura ce trece timpul peste ei. Cel mai adesea apuca lucruri. Le muta dintr-o parte in alta. Le pun intr-o anume ordine si ridica tot soiul de asezari. Se hranesc. Cel mai mult isi fac rau. Se lovesc. Cu pumnii. Sau apuca tot felul de lucruri cu care isi iau viata unii altora. Se omoara. Sunt multe nenorociri care se intampla cand oamenii isi indoaie degetele in pumn. – E ca o bucata de lut, mana asta de soldat. – Mie-mi pare mai degraba un bolovan invelit in pergament. - Vezi liniile rosietice? Sunt taieturi. De obicei, le capata cand apuca tot soiul de lucruri sau cand se lupta. Se taie si curge sange, lichidul ala care-i tine in viata. Apoi, dupa ce se usuca, raman semne ca astea pe piele. Barbatii sunt cel mai adesea zgariati pe maini. – Isi fac atata rau...
- Da, mainile iubesc, mainile urasc. Iarta si ucid. Toata viata oamenilor e in mainile lor. Ingerul rade iarasi, hohotind. – Ce mai e acum? - Mi-a iesit un joc de cuvinte amuzant. Am spus ca viata oamenilor e in mainile lor. Pentru mine asta inseamna ca toata fiinta lor se oglindeste in maini. De aia imi si plac atat de mult. Pentru ei insa aceeasi propozitie inseamna ca au drept de moarte asupra vietii. Ca se pot juca cu viata lor, in fel si chip. De aia rad. Hai sa-ti arat ceva. Ingerul senior isi lua un aer serios apoi facu niste gesturi largi valurind aerul. Discipolul privi tacut. Ingerul ii urmarea pe furis reactiile. O lumina rosietica, groasa ca un lapte ii invalui pe cei doi. Totul vibra in jur, semn al unei emotii crescande. Ingerul aspirant gemu: - Ce se aude? Cat este de frumos... In ce se afunda degetele? - Este cel mai frumos lucru inventat de om. Acesta este un pian. Iar mainile sunt ale unei fecioare care canta. Aici, mainile isi dau masura. Vezi cum mangaie bucatelele albe si negre din lemn? Clapele. Nu oricui ii este dat sa poata face asta. Nu toti oamenii pot. Dar toti, deopotriva, sunt fermecati, ca si tine acum. MUZICA. Se numeste Muzica momentul asta cand mainile apasa lemnul. Priveste... cat de usor aluneca pe clape. Primii pasi ai unei caprioare... furia unei caracatite care-si arunca tentaculele in toate partile... unduirea trestiilor in bataia vantului... conuri de brad care lovesc pamantul, porumbei ciugulind nimicuri... plecaciunea unui supus in fata regelui sau, lumanari care se incovoaie de caldura, miere curgand din ulcior, radacini smulse din pamant, picioarele cailor in galopul salbatic. Nimic din ce a facut Omul nu-i mai aproape de Dumnezeu ca muzica. – Il iubesc pe om, spuse ingerul mic.
O spuse simpu, netulburat si glasul lui insoti ca un clinchet de clopotei melodia izvorata din mainile fecioarei. Aerul vibra de frumusestea unei descoperiri. – As vrea sa am si eu maini, fie macar si pentru o zi... - Taci, spuse ingerul senior, abrupt. N-ai voie sa-ti doresti asa ceva. Tu insuti esti una din miliardele de maini ale lui Dumnezeu! – Dar omul... - Taci. Hai, sa-ti arat mai departe. Si ingerul senior continua povestea mainilor. Il duse pe discipol in locurile intunecate pe care nu i le mai aratase pana atunci. Ii arata partea rea si dureroasa a mainii. Degetele butucanoase ala zgarceniei si tremurul vanitatii, unghiile negre ale uneltirilor si mainile durerii cu unghiile smulse din carne, vanatoarea de oameni si ghilotinele, degete sfartecate cu carnea arsa sau atarnand pe os ca un steag rupt al unui batalion care se preda, ciumatii si leprosii cu mainile lor, mainile reci, umede si nemiscate ale criminalilor, degete nesatule de poftele neimplinite, mainile ratacind prin aer ale nebunilor, surzilor, maini resemnate, maini slabite de curbele vertiginoase ale destinelor, ii arata maini invinetite si uscate de batranete, moarte sau intelepciune, maini strambate de suferinta ca niste tufe de trandafiri salbatici, mainile sleioase ale lasilor si mainile pudrate ale politrucilor si curtezanelor, mainile galagioase ale betivilor, mainile mizerabile ale alcoolicilor, stivele de maini din gropile comune ale oamenilor. Se opri, deodata, in tacere.
- Gata? intreba cu voce stinsa ingerul aspirant, semn ca degetele fecioarei care iubea clapele cu mainile ca sa nasca muzica se stersesera din memoria brutalizata de atata durere. – Niciodata nu e gata. Mai sunt miliarde de maini... o singura imagine mai vreau sa-ti arat. Priveste. – Nuuuuuu... urla ingerul aspirant si urletul lui strabatu cerurile si inconjura Pamantul. Simti o durere in toata fiinta lui. - E mana fiului lui Dumnezeu strapunsa de pironul Omului. – Nuuuuu.... de ce? - Omul poate sa mangaie clapele pianului si apoi sa infiga pironul in mana lui Dumnezeu. Pentru asta n-ai voie sa-ti doresti mainile lui fie si pentru o clipa. Lectia de azi s-a terminat. Ingerul senior se departa, bolborosind ceva de neinteles. Ingerul aspirant se simtea rascolit si nu-si putea explica durerea care il cuprinsese la vederea ultimei imagini. Ultimele cuvinte ale ingerului senior se loveau de marginile fiintei lui. Lumina se raspandi usor ca o ceata care se ridica deasupra mlastinilor. Aerul vibra din nou. Ingerul simti prezenta lui Dumnezeu pentru cateva clipe. Asculta in tacere, apoi dupa cateva secunde se trezi soptind: - Eu pot doar sa iubesc...
Citeste...
Asta cu scrisul e o inventie de care noi ne-am amuzat teribil cand s-a intamplat. Ei nu prea tin minte si au nevoie sa-si puna gandurile in siguranta. Pentru asta folosesc hartii. Hartiile sunt un soi de invelis de mergolymina pe care o usuca si o zgarie usor cu lichid inchis. Cand invata sa scrie se concentreaza puternic si strang betigasul cu trei degete, atat de tare incat sangele paraseste varfurile degetelor. Cu varsta, se obisnuiesc. Acum nu e mare diferenta intre mainile barbatilor si ale femeilor. Sunt maini de baieti si de fete. Dar capata delicatete, vezi? Incheietura nu mai este atat de umflata si degetele alungite par atat de fragile. Stii cu ce seamana? Cu antenele de la hypogrumii nostri. – Asa e, ai dreptate. Doar ca hypogrumii au cerculete egale jur imprejurul antenelor. – Da, dar felul in care se misca si lungimea lor seamana. – Mai vreau... - Uite aici. O mana de mama, cum strange manuta copilului ei. Din pacate, asta e un gest disperat. Vezi cum s-a inclestat mana mai mare si aproape ca a ascuns in ea pe cea a pruncului. Aici, el e pe cale sa vina la noi si maica-sa nu se poate desparti de el. Ii strange mana cu putere, o inclestare disperata.
Mainile lor spun mereu foarte multe lucruri. Daca s-ar preocupa mai mult, daca si-ar urmari mainile unii altora ar afla mai multe. Prefera sa se priveasca in ochi. Au senzatia ca acolo sta adevarul. Ciudat. Spun ca ochii nu mint. De fapt, mainile nu mint. – Ce tare il strange de mana... Ce sunt dungile alea albastru-verzui de pe mana mamei? – Sunt vene. Incep sa apara odata cu framantarile lor. Traficul sangelui. Isi fac loc si se zbat parca sa demonstreze ca sunt acolo. Dumnezeu a creat omul, stii, dar e atat de complex... nici eu nu stiu cum functioneaza toate. Ei insisi isi petrec mare parte din viata incercand sa afle. Oricum venele astea sunt niste canale subtiri prin care alearga substanta care ii hraneste. Pe masura ce imbatranesc si incep sa simta tot mai mult, sangele strabate canalele alea cu viteze diferite. Si uite asa venele incep sa iasa la iveala si le poti vedea cum parcurg mainile si picioarele. – Nu-mi place imaginea asta... sa mergem mai departe... - Bine, dar sa stii ca trebuie sa inveti si bune si mai putin bune... Ma rog.
Uite aici, vezi mana asta alba cu degete prelungi. Priveste ce frumos se unduiesc. Vezi cum atinge puful de pe fata arsa de soare a baiatului. Pentru asta se pare ca merita sa ai maini. Asa mi-a spus odata Dumnezeu. Oamenii au puterea asta de la Dumnezeu. Ei simt cu mainile si transmit. Fiori de caldura traverseaza acum trupul baiatului cu fata arsa de soare. Pentru ca ea este iubita lui. Si ii spune asta cu mana. Doar ii atinge fata si el inchide ochii si simte ca e iubit. Sau aici, vezi? Pe banca asta. Uite-le cum se impreuneaza. – Da' de ce nu-si spun nimic? Stau asa lipiti si-si amesteca mainile. – Sunt la inceput astia doi. De-abia s-au cunoscut. N-au curaj sa spuna lucruri si lasa mainile sa vorbeasca pentru ei. E momentul cand oamenii sunt cel mai aproape de noi. Nimic nu-i tulbura si toata fiinta lor e in maini. Priveste degetele cum se incolacesc si se cauta. Parca e joaca naturii acolo. Sunt lebede care-si apleaca gaturile lungi sa bea apa, serpi letargici incolacindu-se lent, muguri de flori care se deschid, tremurul libelulei, un cioc de acvila, solzii pestilor sunt unghiile si podul palmei lui parca e o piatra alba de rau. Mainile lor pot fi orice. Acum, fara sa-si dea seama, isi schimba povestile intre ei si daca drumurile lor se incruciseaza pe undeva mainile vor transmite asta. Dumnezeu a pus toti ochii lumii in buricele degetelor, dar oamenii nu se folosesc de asta decat la inceputul Iubirii. Apoi uita si se iau cu viata si credinta lor ca mintea le arata drumul.
– Ce-i cu maciulia asta? Ingerul senior izbucneste intr-un hohot de ras exagerat, aproape grotesc. Discipolul il priveste intrebator din spatele aurei ca o perdea de apa. – Nu-i nicio maciulie, desi nu esti prea departe. E mana stransa a unui soldat. Vezi cele cinci noduri ca niste pui de castane? Acolo incep degetele si cand mana e stransa, formeaza pumnul. De fapt, degetele sunt formate din carne si oase. Carnea infasoara oasele pana cand oamenii se leapada de suflet si de gand. Atunci sunt morti. Acolo unde se formeaza pumnul falangele se impart in doua si se leaga ca sa formeze “puii de castana”. – De ce strang oamenii mainile? Din multe motive. Toate se schimba insa pe masura ce trece timpul peste ei. Cel mai adesea apuca lucruri. Le muta dintr-o parte in alta. Le pun intr-o anume ordine si ridica tot soiul de asezari. Se hranesc. Cel mai mult isi fac rau. Se lovesc. Cu pumnii. Sau apuca tot felul de lucruri cu care isi iau viata unii altora. Se omoara. Sunt multe nenorociri care se intampla cand oamenii isi indoaie degetele in pumn. – E ca o bucata de lut, mana asta de soldat. – Mie-mi pare mai degraba un bolovan invelit in pergament. - Vezi liniile rosietice? Sunt taieturi. De obicei, le capata cand apuca tot soiul de lucruri sau cand se lupta. Se taie si curge sange, lichidul ala care-i tine in viata. Apoi, dupa ce se usuca, raman semne ca astea pe piele. Barbatii sunt cel mai adesea zgariati pe maini. – Isi fac atata rau...
- Da, mainile iubesc, mainile urasc. Iarta si ucid. Toata viata oamenilor e in mainile lor. Ingerul rade iarasi, hohotind. – Ce mai e acum? - Mi-a iesit un joc de cuvinte amuzant. Am spus ca viata oamenilor e in mainile lor. Pentru mine asta inseamna ca toata fiinta lor se oglindeste in maini. De aia imi si plac atat de mult. Pentru ei insa aceeasi propozitie inseamna ca au drept de moarte asupra vietii. Ca se pot juca cu viata lor, in fel si chip. De aia rad. Hai sa-ti arat ceva. Ingerul senior isi lua un aer serios apoi facu niste gesturi largi valurind aerul. Discipolul privi tacut. Ingerul ii urmarea pe furis reactiile. O lumina rosietica, groasa ca un lapte ii invalui pe cei doi. Totul vibra in jur, semn al unei emotii crescande. Ingerul aspirant gemu: - Ce se aude? Cat este de frumos... In ce se afunda degetele? - Este cel mai frumos lucru inventat de om. Acesta este un pian. Iar mainile sunt ale unei fecioare care canta. Aici, mainile isi dau masura. Vezi cum mangaie bucatelele albe si negre din lemn? Clapele. Nu oricui ii este dat sa poata face asta. Nu toti oamenii pot. Dar toti, deopotriva, sunt fermecati, ca si tine acum. MUZICA. Se numeste Muzica momentul asta cand mainile apasa lemnul. Priveste... cat de usor aluneca pe clape. Primii pasi ai unei caprioare... furia unei caracatite care-si arunca tentaculele in toate partile... unduirea trestiilor in bataia vantului... conuri de brad care lovesc pamantul, porumbei ciugulind nimicuri... plecaciunea unui supus in fata regelui sau, lumanari care se incovoaie de caldura, miere curgand din ulcior, radacini smulse din pamant, picioarele cailor in galopul salbatic. Nimic din ce a facut Omul nu-i mai aproape de Dumnezeu ca muzica. – Il iubesc pe om, spuse ingerul mic.
O spuse simpu, netulburat si glasul lui insoti ca un clinchet de clopotei melodia izvorata din mainile fecioarei. Aerul vibra de frumusestea unei descoperiri. – As vrea sa am si eu maini, fie macar si pentru o zi... - Taci, spuse ingerul senior, abrupt. N-ai voie sa-ti doresti asa ceva. Tu insuti esti una din miliardele de maini ale lui Dumnezeu! – Dar omul... - Taci. Hai, sa-ti arat mai departe. Si ingerul senior continua povestea mainilor. Il duse pe discipol in locurile intunecate pe care nu i le mai aratase pana atunci. Ii arata partea rea si dureroasa a mainii. Degetele butucanoase ala zgarceniei si tremurul vanitatii, unghiile negre ale uneltirilor si mainile durerii cu unghiile smulse din carne, vanatoarea de oameni si ghilotinele, degete sfartecate cu carnea arsa sau atarnand pe os ca un steag rupt al unui batalion care se preda, ciumatii si leprosii cu mainile lor, mainile reci, umede si nemiscate ale criminalilor, degete nesatule de poftele neimplinite, mainile ratacind prin aer ale nebunilor, surzilor, maini resemnate, maini slabite de curbele vertiginoase ale destinelor, ii arata maini invinetite si uscate de batranete, moarte sau intelepciune, maini strambate de suferinta ca niste tufe de trandafiri salbatici, mainile sleioase ale lasilor si mainile pudrate ale politrucilor si curtezanelor, mainile galagioase ale betivilor, mainile mizerabile ale alcoolicilor, stivele de maini din gropile comune ale oamenilor. Se opri, deodata, in tacere.
- Gata? intreba cu voce stinsa ingerul aspirant, semn ca degetele fecioarei care iubea clapele cu mainile ca sa nasca muzica se stersesera din memoria brutalizata de atata durere. – Niciodata nu e gata. Mai sunt miliarde de maini... o singura imagine mai vreau sa-ti arat. Priveste. – Nuuuuuu... urla ingerul aspirant si urletul lui strabatu cerurile si inconjura Pamantul. Simti o durere in toata fiinta lui. - E mana fiului lui Dumnezeu strapunsa de pironul Omului. – Nuuuuu.... de ce? - Omul poate sa mangaie clapele pianului si apoi sa infiga pironul in mana lui Dumnezeu. Pentru asta n-ai voie sa-ti doresti mainile lui fie si pentru o clipa. Lectia de azi s-a terminat. Ingerul senior se departa, bolborosind ceva de neinteles. Ingerul aspirant se simtea rascolit si nu-si putea explica durerea care il cuprinsese la vederea ultimei imagini. Ultimele cuvinte ale ingerului senior se loveau de marginile fiintei lui. Lumina se raspandi usor ca o ceata care se ridica deasupra mlastinilor. Aerul vibra din nou. Ingerul simti prezenta lui Dumnezeu pentru cateva clipe. Asculta in tacere, apoi dupa cateva secunde se trezi soptind: - Eu pot doar sa iubesc...
Citeste...
duminică, 17 octombrie 2010
Povestea si prezervativul " x " ...
Syd Field spunea ca o data cu explozia tehnologica lumea filmului va fi revolutionata complet. Ieri mi-am dat seama de adevarul continut in aceasta afirmatie. Odata cu aparitia internetului mijloacele de expresie vizuala s-au inmultit. Avem Photoshop, Final Cut, Avid sau mai stiu eu ce programe de editare si efecte. Pelicula nu mai dicteaza in industria filmului. Si nici marii producatori. Filme pe beta, hi8 sau digital au facut deja istorie. Mai mult, orice utilizator are acces la toate mijloacele media. O productie fixata pe suport magnetic sau digital este accesibila acum oricui are o poveste de spus. You Tube te face vedeta peste noapte cu viralul tau care a costat mai nimic.
Mi-am dat seama de asta mai mult decat oricand dupa ce mi-am cumparat un 5 D Mark II de la Canon care filmeaza full HD. Nu e un aparat foarte ieftin, dar comparat cu camerele profi din zona e o afacere. Sunt foarte incantat de el si am senzatia ca ma aflu mult mai aproape de povestile pe care as vrea sa le spun. Ieri am filmat la teatru cateva cadre cu colegii mei care aveau o disputa legata de alegeri. Parea o scena desprinsa dintr-un film suprarealist. Ei, imbracati in costume de epoca, fortandu-si parerile despre vot. Mi se pare extraordinar ca tehnologia ridica barierele de acces catre productiile de film, lasand doar creativitatea si talentul sa faca diferenta. In curand nimeni nu va mai putea spune ca n-are destui bani sa faca un film pentru ca toata lumea isi va putea reduce povestea la dimensiunea unui film independent cu buget minimal.Poti povesti si cu un telefon mobil la urma urmei. Cu un hei-rup din partea tuturor celor implicati (actori, tehnicieni, producatori) orice poveste va putea fi spusa. Nu la dimensiuni hollywoodiene, desigur, dar viata noastra nu e doar o insiruire de cascadorii.
Asa ca, scrieti-va povestile, scenariile, puneti ideile pe hartie, caci sunt sanse din ce in ce mai mari sa devina filme.
Si daca nici Romania n-are povesti atunci nu stiu ce sa mai zic.
Romania chiar are de toate pentru filme bune. De facturi si din zone diferite.
Ma gandesc acum cand scriu la o reclama pentru prezervative si clasa politica. Sloganul ar putea suna asa:
Daca parintii lor ar fi folosit prezervativul, Romania ar fi fost un loc mai frumos. Prezervativul x. Te fereste de neprevazut.
Poate ca tara asta se poate schimba de la povestile noastre. Multi cunosc profunzimile mizeriilor politice si ale jocurilor de neinchipuit cateodata, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o poveste despre asta. Poate ca daca cineastii le-ar arata oamenilor adevarata fata a culiselor politice fiecare ar fi mai responsabil. Poate ca povestile ne pot salva... poate ca nu... dar daca e un singur lucru pe care nu trebuie sa-l facem acela ar fi sa NU ACTIONAM. Stand pe loc, lumea ne va depasi, iar daca nu vom fi in alt loc prin ACTIUNE sigur vom ramane in acelasi loc doar ca mai batrani, cu o zi, cu un an, cu zece... in acelasi loc...
Mi-am dat seama de asta mai mult decat oricand dupa ce mi-am cumparat un 5 D Mark II de la Canon care filmeaza full HD. Nu e un aparat foarte ieftin, dar comparat cu camerele profi din zona e o afacere. Sunt foarte incantat de el si am senzatia ca ma aflu mult mai aproape de povestile pe care as vrea sa le spun. Ieri am filmat la teatru cateva cadre cu colegii mei care aveau o disputa legata de alegeri. Parea o scena desprinsa dintr-un film suprarealist. Ei, imbracati in costume de epoca, fortandu-si parerile despre vot. Mi se pare extraordinar ca tehnologia ridica barierele de acces catre productiile de film, lasand doar creativitatea si talentul sa faca diferenta. In curand nimeni nu va mai putea spune ca n-are destui bani sa faca un film pentru ca toata lumea isi va putea reduce povestea la dimensiunea unui film independent cu buget minimal.Poti povesti si cu un telefon mobil la urma urmei. Cu un hei-rup din partea tuturor celor implicati (actori, tehnicieni, producatori) orice poveste va putea fi spusa. Nu la dimensiuni hollywoodiene, desigur, dar viata noastra nu e doar o insiruire de cascadorii.
Asa ca, scrieti-va povestile, scenariile, puneti ideile pe hartie, caci sunt sanse din ce in ce mai mari sa devina filme.
Si daca nici Romania n-are povesti atunci nu stiu ce sa mai zic.
Romania chiar are de toate pentru filme bune. De facturi si din zone diferite.
Ma gandesc acum cand scriu la o reclama pentru prezervative si clasa politica. Sloganul ar putea suna asa:
Daca parintii lor ar fi folosit prezervativul, Romania ar fi fost un loc mai frumos. Prezervativul x. Te fereste de neprevazut.
Poate ca tara asta se poate schimba de la povestile noastre. Multi cunosc profunzimile mizeriilor politice si ale jocurilor de neinchipuit cateodata, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o poveste despre asta. Poate ca daca cineastii le-ar arata oamenilor adevarata fata a culiselor politice fiecare ar fi mai responsabil. Poate ca povestile ne pot salva... poate ca nu... dar daca e un singur lucru pe care nu trebuie sa-l facem acela ar fi sa NU ACTIONAM. Stand pe loc, lumea ne va depasi, iar daca nu vom fi in alt loc prin ACTIUNE sigur vom ramane in acelasi loc doar ca mai batrani, cu o zi, cu un an, cu zece... in acelasi loc...
Cica isi asuma responsabilitate...ei cacat....minciuni !!!
Aud in repetate randuri ca lumea "isi asuma responsabilitatea". Cacat. Nu inseamna nimic atata vrema cat responsabilitatea nu inseamna o compensare concreta a unei situatii defavorizante. In Romania toata lumea greseste si isi asuma responsabilitatea. Doar la nivel oral. Guvernul Boc isi asuma responsabilitatea. Pe naiba isi asuma. Ce inseamna asta de fapt? Cum compenseaza guvernul pierderile generate de masurile gresit luate sau inexistente?
Acum toti sunt in campanie electorala si isi asuma lucruri si promit si iar vorbesc despre responsabilitate. De la Basescu la Antonescu este plin de responsabilitate si de respectabilitate. Basescu isi asuma responsabilitatea pentru ce n-a facut, iar Antonescu isi asuma responsabilitatea pentru ce va face. Si daca nu va face iar isi va asuma responsabilitatea. Mi-e pur si simplu scarba de atata demagogie nedisimulata aruncata in ochii unui popor resemnat.
Vin si ridic o intrebare marilor nostri candidati morali: Aveti curaj sa va asumati responsabilitatea pe hartie, cu semnatura, sub forma de contract? Aveti curaj sa puneti la bataie un milion de euro in cazul in care nu va indepliniti concret programul in urmatorii cinci ani? Haideti, ca la cat o sa furati trebuie sa gasiti un milion de euro!!!
Aveti curaj sa va asumati un milion de euro penalizare pentru fie si o singura masura pe care o promiteti si nu o veti indeplini???
Haideti, domnilor candidati, un milion versus programele voastre eficiente de a scoate tara din criza. Aveti curaj sa faceti un contract cu Romania pe un milion de euro?
Va spun eu: nu aveti. Asa ca macar scutiti-ne de acest stereotip verbal al "asumarii responsabilitatii" pentru ca este la fel de periculos ca mitocania, coruptia si celelalte tare care scufunda aceasta tara.
Acum toti sunt in campanie electorala si isi asuma lucruri si promit si iar vorbesc despre responsabilitate. De la Basescu la Antonescu este plin de responsabilitate si de respectabilitate. Basescu isi asuma responsabilitatea pentru ce n-a facut, iar Antonescu isi asuma responsabilitatea pentru ce va face. Si daca nu va face iar isi va asuma responsabilitatea. Mi-e pur si simplu scarba de atata demagogie nedisimulata aruncata in ochii unui popor resemnat.
Vin si ridic o intrebare marilor nostri candidati morali: Aveti curaj sa va asumati responsabilitatea pe hartie, cu semnatura, sub forma de contract? Aveti curaj sa puneti la bataie un milion de euro in cazul in care nu va indepliniti concret programul in urmatorii cinci ani? Haideti, ca la cat o sa furati trebuie sa gasiti un milion de euro!!!
Aveti curaj sa va asumati un milion de euro penalizare pentru fie si o singura masura pe care o promiteti si nu o veti indeplini???
Haideti, domnilor candidati, un milion versus programele voastre eficiente de a scoate tara din criza. Aveti curaj sa faceti un contract cu Romania pe un milion de euro?
Va spun eu: nu aveti. Asa ca macar scutiti-ne de acest stereotip verbal al "asumarii responsabilitatii" pentru ca este la fel de periculos ca mitocania, coruptia si celelalte tare care scufunda aceasta tara.
Citatul zilei ..
"No, painting was not invented to decorate houses. It is an instrument of war for attack and defence against the enemy." Pablo Picasso.
Cand tot mai multi artisti vor intelege asta, vom avea mai putine tatze si iubiri glucide in muzica romaneasca si poate mai multe "miscari" sau "curente" fondate pe un gand primordial cu alura de mesaj.
Cand tot mai multi artisti vor intelege asta, vom avea mai putine tatze si iubiri glucide in muzica romaneasca si poate mai multe "miscari" sau "curente" fondate pe un gand primordial cu alura de mesaj.
Sex ...
Stomacul se revolta si adrenalina ma paraseste odata cu transpiratia. Se scurge din mine in timp ce o lehamite placuta pune stapanire pe fiinta mea. Toate astea in cateva secunde. Se poarta ca o femeie frumoasa si capricioasa. Nu poate fi alta comparatie. Ma lasa s-o incalec si-mi da senzatia ca voi fi stapan pe situatie. Am sa-i framant sanii si-o sa-mi amorteasca saliva privindu-i formele si-o sa ma respinga cand mi-e lumea mai draga. Asa face si acum. Sta in puterea mea s-o starnesc si s-o infranez. Dac-o lovesc se inroseste si vibreaza din toata fiinta ei. E perversa si raspunde pe masura. Ochii-i sticlesc, lucesc a paguba si gheata, a dementa care ma face sa vreau sa-i dau mai mult. Sunt una cu ea si cu aerul prin care calatorim infasurati.
Ma musca, horcaie ca o tarfa in calduri, se imbufneaza si ma incolaceste cu gambe perfecte ca dunele de nisip netulburate de vant. O potolesc cu o singura miscare si ma priveste pe sub genele false care dau masura ochilor in care mi se oglindesc slabiciunea si poftele. Fugim amandoi de nebuni, catre un orgasm pe care n-o sa-l atingem niciodata impreuna caci ar insemna sa ne facem una cu pamantul, cu fumul, cu zidurile sau copacii, cu orizontul. O sa ramana un preludiu pentru care va trebui sa ma gandesc la alt final, asta cand femeia de sub mine va desfereca gandurile de pe centrifuga povestii noastre.
Un singur gand imi trece prin minte, izolat pe un velodrom imaginar, acela de a fi cat mai mult cu ea, in ea, sub ea, una cu sufletul si toata fiinta ei, gonind ca un ogar nebun dupa iepurele din fata mea pe care habar n-am ca n-o sa-l ating vreodata. Imi bubuie inima si-mi uit prezentul, simt cum imi vine sa-mi pun dinamita in colturile sufletului si sa declansez, sa se faca tandari, sa nu ramana nimic decat viteza si vant.
Cand au construit masini, barbatii s-au gandit la femei. Nu exista alta comparatie.
Aseara am condus un Ferrari. A fost sex pur cu amanta nestapanita si rafinata a unui mafiot italian, intr-una din toaletele unui cazino din Monte Carlo. Ar fi putut sa intre oricine, oricand, peste noi, viata mea ar fi putut sfarsi intr-un cos de gunoi pe o strada obscura, nestiut de nimeni sau mai simplu cu creierii raspanditi pe faianta cremoasa si trupul chircit intr-o pozitie grotesca...
...as fi putut sfarsi dintr-o clipa in alta si cu toate astea am dezbracat-o cu patima, cu furie, plesnind de viata mai mult decat oricand, cu inima drum’n bass si gandurile lesinate de foame... iar ea mi s-a daruit zambind, sigura pe ea si gata sa-mi satisfaca poftele bolnave de viteza, cu o singura conditie, sa stiu s-o fac sa tremure, sa stiu s-o fac sa mai simta, fara sa ne omoram pe amandoi... repede, repede, o clipa cat un veac, sete, furie, lacrimi, libertate in captivitate, usita coliviei deschisa doar pentru cateva momente, dunga alba continua, buclele ei naclaite de mirosul sudorii mele... mai mult si mai mult, mai repede, mai tare, mai adanc, pana la fund pedala ca un pahar cu lichidul placerii si frana ca o palma care sa te aduca cu picioarele pe pamant... frana care sa-ti spuna ca esti om, acceleratia care sa te asigure ca nu vei fi niciodata inger...
Ma musca, horcaie ca o tarfa in calduri, se imbufneaza si ma incolaceste cu gambe perfecte ca dunele de nisip netulburate de vant. O potolesc cu o singura miscare si ma priveste pe sub genele false care dau masura ochilor in care mi se oglindesc slabiciunea si poftele. Fugim amandoi de nebuni, catre un orgasm pe care n-o sa-l atingem niciodata impreuna caci ar insemna sa ne facem una cu pamantul, cu fumul, cu zidurile sau copacii, cu orizontul. O sa ramana un preludiu pentru care va trebui sa ma gandesc la alt final, asta cand femeia de sub mine va desfereca gandurile de pe centrifuga povestii noastre.
Un singur gand imi trece prin minte, izolat pe un velodrom imaginar, acela de a fi cat mai mult cu ea, in ea, sub ea, una cu sufletul si toata fiinta ei, gonind ca un ogar nebun dupa iepurele din fata mea pe care habar n-am ca n-o sa-l ating vreodata. Imi bubuie inima si-mi uit prezentul, simt cum imi vine sa-mi pun dinamita in colturile sufletului si sa declansez, sa se faca tandari, sa nu ramana nimic decat viteza si vant.
Cand au construit masini, barbatii s-au gandit la femei. Nu exista alta comparatie.
Aseara am condus un Ferrari. A fost sex pur cu amanta nestapanita si rafinata a unui mafiot italian, intr-una din toaletele unui cazino din Monte Carlo. Ar fi putut sa intre oricine, oricand, peste noi, viata mea ar fi putut sfarsi intr-un cos de gunoi pe o strada obscura, nestiut de nimeni sau mai simplu cu creierii raspanditi pe faianta cremoasa si trupul chircit intr-o pozitie grotesca...
...as fi putut sfarsi dintr-o clipa in alta si cu toate astea am dezbracat-o cu patima, cu furie, plesnind de viata mai mult decat oricand, cu inima drum’n bass si gandurile lesinate de foame... iar ea mi s-a daruit zambind, sigura pe ea si gata sa-mi satisfaca poftele bolnave de viteza, cu o singura conditie, sa stiu s-o fac sa tremure, sa stiu s-o fac sa mai simta, fara sa ne omoram pe amandoi... repede, repede, o clipa cat un veac, sete, furie, lacrimi, libertate in captivitate, usita coliviei deschisa doar pentru cateva momente, dunga alba continua, buclele ei naclaite de mirosul sudorii mele... mai mult si mai mult, mai repede, mai tare, mai adanc, pana la fund pedala ca un pahar cu lichidul placerii si frana ca o palma care sa te aduca cu picioarele pe pamant... frana care sa-ti spuna ca esti om, acceleratia care sa te asigure ca nu vei fi niciodata inger...
Stele...mare.....noapte..
Iubesc marea pentru ca si noaptea intretine infinitul si visele. Cand stai in fund pe pamant si-ti simti blugii uzi de racoarea intunericului sau de nisip. Nu vezi nimic si privesti marea care e la cateva zeci de metri de tine. Privesti ca-ntr-o bucata imensa de branza neagra. Intuiesti cu greu linia de spuma de la tarm. E ca si cu marea ar bea caffe latte si s-ar linge pe bot. Vuietul constant al valurilor izbindu-se de mal iti spune ca nesfarsitul albastru din timpul zilei e acolo, la locul lui. Si o data cu el, visele tale. Stiu c-am sa fiu batran, iremediabil despartit de trecut si ca o sa privesc marea cu aceeasi sete si speranta. Dorintele mele vor fi poate altele, amintirile imi vor ingreuna sufletul si privirea n-o sa mai ajunga atat de departe. Un vis va fi insa acolo, orice-ar fi, unul singur plutind pe coama valurilor, in intuneric. Un singur vis, care ma va tine in viata laolalta cu mirosul de sare si de alge puturoase care-mi va intepa narile. In stanga mea, doi indragostiti zgomotosi se vor saruta indelung. Din cand in cand, vantul imi va aduce in urechi soaptele lor. Cuvinte de betie, de dorinta, obscenitati iubitoare, hohote de ras, gemete, dragoste. Da, intotdeauna va fi speranta la mare si noaptea.
Noaptea..
E frumos sa fii ingropat acolo unde oamenii se opresc sa faca dragoste. Mormant necunoscut intr-un lan de porumb.
Am durere in buzunare. Monezi de cinci, de zece, de douazeci si cinci. Le-am primit pentru fiecare aripa franta. Am frant aripi de pasari dezorientate. Si m-au platit pentru asta. Da, m-au platit cu monezi de durere.
Vanzatorul de la supermarket s-a uitat lung. Nu mai vazuse bani ca ai mei. Nu luasem multe lucruri. Niste apa, tigari si paine cu iaurt. Mi-a cerut bani adevarati. L-am privit lung. Eu stiu sa privesc lung. - Banii astia ce au, l-am intrebat. - Pai nu sunt bani de pe aici. - Ce-ai zice sa-ti fac mormantul acolo unde fac oamenii dragoste? S-a uitat si mai lung la mine. - Eh, ce zici? am adaugat. Vrei sa simti sudoarea iubirii cum ineaca viermii care-si fac de cap cu tine? N-o sa-ti manance urechile asa repede si-o sa te mai poti bucura de sunetul lanului de porumb, acolo sub pamant.
- Lasa-l in pace, mi-a zis ea. Ea, cu trenciul bej si ciorapi verde electric. Distrusa-n par. Si ea venise dupa tigari, de la capatul lumii. - Da-mi mie monezile alea de durere... Ti le cumpar eu. Si-ti dau bani adevarati la schimb. La ce-ti trebuie, am intrebat. - Mi-am pierdut biletul de intors, e un tren in vreo doua ore. I le-am dat, nu voiam scandal. Am dus-o la tren, undeva la marginea orasului. Am ajuns mai devreme si ne-am intins pe sine.
I-am rupt ciorapii verzi si mi-am vazut viitorul in aburii care-i ieseau din coapse. Plamanii faceau zgomot. Am gemut eu primul. Mi-a raspuns. Regula era asa. Un geamat pentru fiecare stea cazatoare. Pana la orgasm. Nu m-am tinut de ea. N-am atins-o. Am gemut amandoi pana ne-am dat drumul. Suieratul trenului. Au scartait rotile si a plecat cu nasul turtit pe geamul nespalat.
Mi-am cautat drumul catre autostrada, sa-mi mananc iaurtul si sa fumez tigarile-n linistea noptii.
Trageam adanc in piept, timp in care iaurtul imi colora stomacul in alb. Destinele urlau prin masinile care-mi zburleau parul. Treceau aproape si claxonau. Ma vedeau cam tarziu pe mijlocul sensului. S-a rostogolit un mar muscat inspre mine. Am simtit miros de dinti de femeie nefericita si parfumul de pe mana unui barbat care avusese marul inainte. Mi-a venit sa ucid.
Imi vine sa ucid din cand in cand si-asa mi-a venit si-atunci. M-am tarat catre marginea soselei sa respir praf. Au oprit langa mine. - Lasa-l in pace, i-a spus ea. Poate ca e baut. - Poate ca ii e rau, a zis el si m-a facut sa zambesc. M-a intors cu fata in sus. Din doua miscari, eram deasupra lui. Ea tipa neajutorata. Ii simteam sangele cum se involbura speriat si-mi masa buricele degetelor. Asa de mult imi place sa ucid cateodata. - Orgasmu' asta n-are valoare daca termini, i-am zis. I-am privit ochii mari. I-am simtit gatul. I-am dat drumul. Am alergat putin dupa masina sa-l vad cum pretuieste viata. Sa-i vad chipul mai usurat. Ea plangea-n hohote. Acum avea sa-i spuna ca i-a spus ea sa nu opreasca. Ca e prost de bun. Mi-am indesat mainile in buzunare. Am o salopeta de blugi. Cu buzunare adanci. Am simtit colantii verzi si mi-am amintit. Unde-o fi trenul ei acum? Ce coapse fierbinti... Si aburii... Ea nu s-a speriat.
Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni, ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monezi de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc. In definitiv locul ala pentru mormant poate fi oriunde. Oamenii fac dragoste pe unde apuca. Mai ales pe camp. Nu trebuie sa stie ca acolo-i un mormant. Trebuie doar sa faca dragoste deasupra ta. Sa le simti vibratia. Ar fi trebuit s-o opresc.
Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monezile alea...
Am durere in buzunare. Monezi de cinci, de zece, de douazeci si cinci. Le-am primit pentru fiecare aripa franta. Am frant aripi de pasari dezorientate. Si m-au platit pentru asta. Da, m-au platit cu monezi de durere.
Vanzatorul de la supermarket s-a uitat lung. Nu mai vazuse bani ca ai mei. Nu luasem multe lucruri. Niste apa, tigari si paine cu iaurt. Mi-a cerut bani adevarati. L-am privit lung. Eu stiu sa privesc lung. - Banii astia ce au, l-am intrebat. - Pai nu sunt bani de pe aici. - Ce-ai zice sa-ti fac mormantul acolo unde fac oamenii dragoste? S-a uitat si mai lung la mine. - Eh, ce zici? am adaugat. Vrei sa simti sudoarea iubirii cum ineaca viermii care-si fac de cap cu tine? N-o sa-ti manance urechile asa repede si-o sa te mai poti bucura de sunetul lanului de porumb, acolo sub pamant.
- Lasa-l in pace, mi-a zis ea. Ea, cu trenciul bej si ciorapi verde electric. Distrusa-n par. Si ea venise dupa tigari, de la capatul lumii. - Da-mi mie monezile alea de durere... Ti le cumpar eu. Si-ti dau bani adevarati la schimb. La ce-ti trebuie, am intrebat. - Mi-am pierdut biletul de intors, e un tren in vreo doua ore. I le-am dat, nu voiam scandal. Am dus-o la tren, undeva la marginea orasului. Am ajuns mai devreme si ne-am intins pe sine.
I-am rupt ciorapii verzi si mi-am vazut viitorul in aburii care-i ieseau din coapse. Plamanii faceau zgomot. Am gemut eu primul. Mi-a raspuns. Regula era asa. Un geamat pentru fiecare stea cazatoare. Pana la orgasm. Nu m-am tinut de ea. N-am atins-o. Am gemut amandoi pana ne-am dat drumul. Suieratul trenului. Au scartait rotile si a plecat cu nasul turtit pe geamul nespalat.
Mi-am cautat drumul catre autostrada, sa-mi mananc iaurtul si sa fumez tigarile-n linistea noptii.
Trageam adanc in piept, timp in care iaurtul imi colora stomacul in alb. Destinele urlau prin masinile care-mi zburleau parul. Treceau aproape si claxonau. Ma vedeau cam tarziu pe mijlocul sensului. S-a rostogolit un mar muscat inspre mine. Am simtit miros de dinti de femeie nefericita si parfumul de pe mana unui barbat care avusese marul inainte. Mi-a venit sa ucid.
Imi vine sa ucid din cand in cand si-asa mi-a venit si-atunci. M-am tarat catre marginea soselei sa respir praf. Au oprit langa mine. - Lasa-l in pace, i-a spus ea. Poate ca e baut. - Poate ca ii e rau, a zis el si m-a facut sa zambesc. M-a intors cu fata in sus. Din doua miscari, eram deasupra lui. Ea tipa neajutorata. Ii simteam sangele cum se involbura speriat si-mi masa buricele degetelor. Asa de mult imi place sa ucid cateodata. - Orgasmu' asta n-are valoare daca termini, i-am zis. I-am privit ochii mari. I-am simtit gatul. I-am dat drumul. Am alergat putin dupa masina sa-l vad cum pretuieste viata. Sa-i vad chipul mai usurat. Ea plangea-n hohote. Acum avea sa-i spuna ca i-a spus ea sa nu opreasca. Ca e prost de bun. Mi-am indesat mainile in buzunare. Am o salopeta de blugi. Cu buzunare adanci. Am simtit colantii verzi si mi-am amintit. Unde-o fi trenul ei acum? Ce coapse fierbinti... Si aburii... Ea nu s-a speriat.
Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni, ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monezi de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc. In definitiv locul ala pentru mormant poate fi oriunde. Oamenii fac dragoste pe unde apuca. Mai ales pe camp. Nu trebuie sa stie ca acolo-i un mormant. Trebuie doar sa faca dragoste deasupra ta. Sa le simti vibratia. Ar fi trebuit s-o opresc.
Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monezile alea...
Despartirea ..
Nu-i cere cadourile inapoi. E atat de meschin. Mai poti rememora fericirea mandra pe care ai incercat-o cand i le-ai oferit? Daca faci asta, n-o sa ramai cu nimic. Nici macar cu amintirile. Acum, poate ca iti vine s-o omori. Si sa te omori si pe tine. Milioane de feluri in care ai putea s-o ranesti. Niciunul dintre ele n-o sa-ti astampere setea. Sa ranesti femeia care ti-a ciopartit sufletul e ca si cum ai bea zeama de varza in desert. Dupa prima inghititura nu-ti va mai fi de ajuns un butoi intreg.
Demnitatea in suferinta pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisa. Ustura si curatza.Nu incredinta prietenilor tai povestea voastra. Ei te iubesc neconditonat si-ti vor face dreptate aruncandu-i vorbe de ocara. N-au fost in patul vostru cand ea-ti furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici cand iti lingea ranile provocate de razboaie sau batalii cotidiene. N-au fost in casa sufletelor voastre. S-au invartit in jurul ferestrelor aburinde in spatele carora voi doi erati unul. Si atunci? Ce rost au ei?
Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat putin cate putin...Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.
In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari. In cazul de fata, o alta femeie. Deschide-te oricui, fara oprelisti si curtea iti va deveni curand talcioc. Odata insa, zidul suferintei ridicat, vanatorii de chilipiruri care se vantura prin targurile suferintelor impartasite, se vor fi imprastiat care-ncotro.
Apoi, dupa un timp, va veni o EA, destul de nebuna si vanjoasa, la fel de singura si abatuta ca tine si se va catara pe zid. Pana sus de tot. Si te va gasi acolo in curte, nefacand nimic, si se va uita la tine cum tai frunza la caini si nu mai speri sa fii gasit. Si ziua aia, va fi ziua unui nou inceput:
Pentru ca, de atata tacere vei fi uitat sa vorbesti, de atata liniste vei fi uitat ca poti sa auzi, de atata plictiseala vei fi uitat sa razi si de atata singuratate vei fi uitat ca esti singur si ca asta poate sa se termine. Cocotata pe zid, fata-ti va zambi si se va da jos la tine si-o sa te invete din nou tot ce ai uitat. Un singur lucru n-o sa te invete: ca peste ceva timp, vei suferi din nou si-o vei lua de la capat, dar al naibii sa fiu daca nu asta ne e scris pe pamanturile astea pe care le semanam ca sa le culegem, o data pe an.
Al naibii sa fiu, daca ai nevoie de cineva ca sa suferi si mai apoi sa te vindeci...
Demnitatea in suferinta pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisa. Ustura si curatza.Nu incredinta prietenilor tai povestea voastra. Ei te iubesc neconditonat si-ti vor face dreptate aruncandu-i vorbe de ocara. N-au fost in patul vostru cand ea-ti furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici cand iti lingea ranile provocate de razboaie sau batalii cotidiene. N-au fost in casa sufletelor voastre. S-au invartit in jurul ferestrelor aburinde in spatele carora voi doi erati unul. Si atunci? Ce rost au ei?
Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat putin cate putin...Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.
In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari. In cazul de fata, o alta femeie. Deschide-te oricui, fara oprelisti si curtea iti va deveni curand talcioc. Odata insa, zidul suferintei ridicat, vanatorii de chilipiruri care se vantura prin targurile suferintelor impartasite, se vor fi imprastiat care-ncotro.
Apoi, dupa un timp, va veni o EA, destul de nebuna si vanjoasa, la fel de singura si abatuta ca tine si se va catara pe zid. Pana sus de tot. Si te va gasi acolo in curte, nefacand nimic, si se va uita la tine cum tai frunza la caini si nu mai speri sa fii gasit. Si ziua aia, va fi ziua unui nou inceput:
Pentru ca, de atata tacere vei fi uitat sa vorbesti, de atata liniste vei fi uitat ca poti sa auzi, de atata plictiseala vei fi uitat sa razi si de atata singuratate vei fi uitat ca esti singur si ca asta poate sa se termine. Cocotata pe zid, fata-ti va zambi si se va da jos la tine si-o sa te invete din nou tot ce ai uitat. Un singur lucru n-o sa te invete: ca peste ceva timp, vei suferi din nou si-o vei lua de la capat, dar al naibii sa fiu daca nu asta ne e scris pe pamanturile astea pe care le semanam ca sa le culegem, o data pe an.
Al naibii sa fiu, daca ai nevoie de cineva ca sa suferi si mai apoi sa te vindeci...
Sfaturi pentru cei ce stiu ce e iubirea...dar nu iubesc...
Nu cautati un scop anume intr-un sarut. Nu asteptati sa ajungeti undeva pe drumul iubirii. Rasplatiti nu vor fi aceia care cauta ci mai degraba cei care intamplator gasesc si bucurosi, uita sa se mai intrebe.
Iubirea nu este calea marilor ci panza care flutura in vant. Manata de acesta ea impinge corabia. Multi mateloti confunda iubirea cu marea.
Iubirea e un acid rar. Manuieste-o cu grija caci altminteri ai sa-ti arzi pielea sufletului.
Nu dispera, in absenta ei. N-o cauta in ograzile altora si nu-i invidia pe cei care au gasit-o. Bucura-te pentru bucuria lor caci e trecatoare. Oamenii care pretuiesc iubirea si stiu sa o pastreze sunt putini.
Nu-ti face calcule. Iubirea te va pedepsi inzecit pentru orice adunare sau scadere. Nu unelti, fereste-te de scheme sau subterfugii. Se vor risipi precum ceata in dimineata de dupa o noapte racoroasa de vara.
Nu renunta s-o astepti. Te va gasi cand vei fi crezut mai putin si atunci ar fi bine sa porti straiele de sarbatoare. Sa-ti tii trupul si sufletul curate in noptile lungi in care vei tanji dupa ea.
Nu incerca sa-i judeci pe altii in iubirile lor. Miile de oameni ai pamantului sunt tot atatea forme in care se aseza licoarea dragostei.
Tot ce am scris mai sus poate fi rastalmacit, daramat si reconstruit. Aceasta e poate, esenta iubirii.
Iubirea nu este calea marilor ci panza care flutura in vant. Manata de acesta ea impinge corabia. Multi mateloti confunda iubirea cu marea.
Iubirea e un acid rar. Manuieste-o cu grija caci altminteri ai sa-ti arzi pielea sufletului.
Nu dispera, in absenta ei. N-o cauta in ograzile altora si nu-i invidia pe cei care au gasit-o. Bucura-te pentru bucuria lor caci e trecatoare. Oamenii care pretuiesc iubirea si stiu sa o pastreze sunt putini.
Nu-ti face calcule. Iubirea te va pedepsi inzecit pentru orice adunare sau scadere. Nu unelti, fereste-te de scheme sau subterfugii. Se vor risipi precum ceata in dimineata de dupa o noapte racoroasa de vara.
Nu renunta s-o astepti. Te va gasi cand vei fi crezut mai putin si atunci ar fi bine sa porti straiele de sarbatoare. Sa-ti tii trupul si sufletul curate in noptile lungi in care vei tanji dupa ea.
Nu incerca sa-i judeci pe altii in iubirile lor. Miile de oameni ai pamantului sunt tot atatea forme in care se aseza licoarea dragostei.
Tot ce am scris mai sus poate fi rastalmacit, daramat si reconstruit. Aceasta e poate, esenta iubirii.
Jogging...cutzulici....freedom
Nu-i inteleg pe oamenii care fac jogging cu proprii caini. Am vazut o asemenea scena astazi. Un brac german vizibil plictisit si epuizat de o alergare care probabil redefinea eternitatea pentru bietul patruped. Ce poate fi mai rau pentru un caine in ale carui gene fierbe vanatoarea decat sa alerge monoton in spatele stapanului, silit sa contemple asfaltul, ceva pomi si, eventual, bucati de parc. Mi-ar placea sa pot fi martorul unui dialog intre caine si stapan pe tema asta. Ceva de genul: - Almack, hai baiatule, mergem sa alergam! - Nu stiu ce sa zic Paul, am avut o saptamana grea; cred ca raman acasa... (pe un ton oarecum afectat) - Almack, treci am zis!! - Uite ce e, Paul! Mai intai, te rog sa nu ridici tonul! Doi la mana, nu cred ca rostul meu in viata ta e sa-ti fiu companie la jogging! Eu stiu ca astepti sa imbini utilul cu placutul si ai vrea sa ma faci sa-mi fac nevoile cat timp tu alergi, dar cred ca asta nu te califica in cursa pentru un bun stapan. Sau, pe scurt, du-te fara mine! Ma plictisesti!
Din pacate insa un asemenea dialog nu e posibil si adesea trebuie sa vedem cainii transformati in capricii umblatoare plangandu-si de mila pe rute de jogging.
Cainele nu ar trebui sa defineasca un statut. Dar daca ar fi asa nu am mai beneficia de adorabila reprezentare a curvelor platinate cu bichon. Sau amante cu golden retriever. Sunt multe cazurile in care amantele care risca sa devina o amenintare pentru stabilitatea vreunei familii, primesc un caine care sa le tina ocupate. Ma intreb insa ce vina are cainele? Pentru care pacat originar trebuie sa plateasca el?
Iubesc maidanezii. Independenti, plini de anticorpi, acesti frumosi nebuni ai orasului nostru pot afirma cu laba pe inima ca sunt stapanii propriilor decizii. Viata lor, care se imparte intre hingheri si fatalitate e plina de farmecul hazardului. Nici o constrangere, nici o zi la fel cu alta, idile trecatoare, prietenii durabile, dese schimbari de domiciliu, prigoana, ploaie si vant sau balaceala prin praf in arsita verii. Dar mai presus de toate libertate. Si mai presus de libertate cerul instelat deasupra capetelor lor. Caci ar fi prematur sa vorbim si de legea morala din caine. Una peste alta maidanezii ne aduc aminte ca se poate trai si de pe azi pe maine si inca cu destula poezie. In fata unei asemenea demonstratii, ma inclin. Pentru ca noi oamenii, nu mai suntem liberi de prea mult timp...
PS. Se dedica memoriei lui Ursu, maidanezul meu preferat, lovit de o masina. Ursu avea un talent nebun in a nu face nici o diferenta intre straini si cei foarte apropiati. Musca astfel pe toata lumea. Sau poate se plictisise sa mai discearna. Mai serios vorbind, una dintre putinele fiinte care m-a iubit neconditionat, dupa ce in prealabil l-am cumparat cu o pereche de cremwursti
Din pacate insa un asemenea dialog nu e posibil si adesea trebuie sa vedem cainii transformati in capricii umblatoare plangandu-si de mila pe rute de jogging.
Cainele nu ar trebui sa defineasca un statut. Dar daca ar fi asa nu am mai beneficia de adorabila reprezentare a curvelor platinate cu bichon. Sau amante cu golden retriever. Sunt multe cazurile in care amantele care risca sa devina o amenintare pentru stabilitatea vreunei familii, primesc un caine care sa le tina ocupate. Ma intreb insa ce vina are cainele? Pentru care pacat originar trebuie sa plateasca el?
Iubesc maidanezii. Independenti, plini de anticorpi, acesti frumosi nebuni ai orasului nostru pot afirma cu laba pe inima ca sunt stapanii propriilor decizii. Viata lor, care se imparte intre hingheri si fatalitate e plina de farmecul hazardului. Nici o constrangere, nici o zi la fel cu alta, idile trecatoare, prietenii durabile, dese schimbari de domiciliu, prigoana, ploaie si vant sau balaceala prin praf in arsita verii. Dar mai presus de toate libertate. Si mai presus de libertate cerul instelat deasupra capetelor lor. Caci ar fi prematur sa vorbim si de legea morala din caine. Una peste alta maidanezii ne aduc aminte ca se poate trai si de pe azi pe maine si inca cu destula poezie. In fata unei asemenea demonstratii, ma inclin. Pentru ca noi oamenii, nu mai suntem liberi de prea mult timp...
PS. Se dedica memoriei lui Ursu, maidanezul meu preferat, lovit de o masina. Ursu avea un talent nebun in a nu face nici o diferenta intre straini si cei foarte apropiati. Musca astfel pe toata lumea. Sau poate se plictisise sa mai discearna. Mai serios vorbind, una dintre putinele fiinte care m-a iubit neconditionat, dupa ce in prealabil l-am cumparat cu o pereche de cremwursti
Despre curve si bordeluri
Am avut intotdeauna un soi de admiratie nedisimulata fata de curve. Mi s-a parut ca optiunea acestor femei nu vorbeste doar despre neputinta sau ratare ci mai degraba despre o atitudine de genul "io asta sunt, alta mama nu mai face". Poate sunt si victima unei incapatanari romantice de a crede ca bordelurile ascund cele mai frumoase si mai profunde povesti.
Mi-am imaginat mereu, fara succes desigur, o experienta intr-un bordel bucurestean din perioada interbelica. Nu Crucea de Piatra, prea superficial. Ceva mai rafinat in stilul londonez al cluburilor din finele secolului 19. Perdele groase bordeaux in spatele unor ferestre inalte, tencuieli bej-aurii mancate pe alocuri de fum greoi de havane, dusumele lacuite din lemn de stejar imbibat cu merlot si sampanie revarsata in tipete cristaline. Candelabre de cristal, sfesnice de argint si drapaje de tot soiul. Matasea rosie a asternuturilor etern sifonate, schimonoseala a dragostei, rid al pasiunii si paturi cu tablii inalte din fier forjat. Argintarie si masute stil, false cutii pentru bijuterii cu inscriptii si intarsii orientale. O masa de carambol in salonul principal, fata in fata cu o impresionabila colectie din cele mai fine single-malt-uri in sticle buhaite strajuite de doua statuete de marmora neagra intruchipand heruvimi. Colectii impresionante de pantofi cu toc, nenumarate toalete si fete, femei, defiland in ciorapi negri-plasa cu ochiuri largi si jartiere rosii. Topuri dantelate, in jurul sanilor cu zeci de forme. Femeile acelui timp. Priviri misterioase, zambete imperceptibile, clipiri profunde. Femei pe care sa le cumperi si care sa-ti starneasca dorinta de a nu le putea vreodata avea pentru bani. Curtezanele, gheisele, destinele. Era mai mult decat o descarcare o vizita la un asemenea bordel. Era un ritual al uitarii de sine, pentru multi. Era un soi de a-ti proteja casnicia pentru altii...
Acum, cand pornografia a inmormantat rafinamentul si se balaceste-n paginile ziarelor, cand sampania odata deschisa cu maini lunecand de grasime de bani miroase a borhot, acum, nu mai pare a fi timpul acelor bordeluri.
Istoria sexului este sintetizata vulgar de personaje vulgare, in cateva pozitii repetitive ale caror eroi principali sunt pula si pizda, terminatiile carnale ale unei lumi demult apuse. Nuantele au fost trimise la culcare. Curvele au luat locul curtezanelor si pestii au inlocuit matroanele. Sexul pe bani a coborat in strada, acolo unde ziua copiii isi tin parintii de mana. Nici macar sexul nu mai are timp de povesti, iar curtezanele nu mai ascund nimic in afara poate de vreo inregistrare care sa le aduca notorietate in vreuo fituica cu viata de fluture.
Cu toate astea legalizarea prostitutiei mi se pare o solutie viabila si benefica din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte taxele, pe care statul ar putea sa le perceapa si pe de alta parte reluarea unui soi de idealizare a acestei meserii care desi vulgara prin natura "imorala" a "schimbului" e mai vulgara ca niciodata prin disparitia preludiului, misterului sau povestii.
Mi-am imaginat mereu, fara succes desigur, o experienta intr-un bordel bucurestean din perioada interbelica. Nu Crucea de Piatra, prea superficial. Ceva mai rafinat in stilul londonez al cluburilor din finele secolului 19. Perdele groase bordeaux in spatele unor ferestre inalte, tencuieli bej-aurii mancate pe alocuri de fum greoi de havane, dusumele lacuite din lemn de stejar imbibat cu merlot si sampanie revarsata in tipete cristaline. Candelabre de cristal, sfesnice de argint si drapaje de tot soiul. Matasea rosie a asternuturilor etern sifonate, schimonoseala a dragostei, rid al pasiunii si paturi cu tablii inalte din fier forjat. Argintarie si masute stil, false cutii pentru bijuterii cu inscriptii si intarsii orientale. O masa de carambol in salonul principal, fata in fata cu o impresionabila colectie din cele mai fine single-malt-uri in sticle buhaite strajuite de doua statuete de marmora neagra intruchipand heruvimi. Colectii impresionante de pantofi cu toc, nenumarate toalete si fete, femei, defiland in ciorapi negri-plasa cu ochiuri largi si jartiere rosii. Topuri dantelate, in jurul sanilor cu zeci de forme. Femeile acelui timp. Priviri misterioase, zambete imperceptibile, clipiri profunde. Femei pe care sa le cumperi si care sa-ti starneasca dorinta de a nu le putea vreodata avea pentru bani. Curtezanele, gheisele, destinele. Era mai mult decat o descarcare o vizita la un asemenea bordel. Era un ritual al uitarii de sine, pentru multi. Era un soi de a-ti proteja casnicia pentru altii...
Acum, cand pornografia a inmormantat rafinamentul si se balaceste-n paginile ziarelor, cand sampania odata deschisa cu maini lunecand de grasime de bani miroase a borhot, acum, nu mai pare a fi timpul acelor bordeluri.
Istoria sexului este sintetizata vulgar de personaje vulgare, in cateva pozitii repetitive ale caror eroi principali sunt pula si pizda, terminatiile carnale ale unei lumi demult apuse. Nuantele au fost trimise la culcare. Curvele au luat locul curtezanelor si pestii au inlocuit matroanele. Sexul pe bani a coborat in strada, acolo unde ziua copiii isi tin parintii de mana. Nici macar sexul nu mai are timp de povesti, iar curtezanele nu mai ascund nimic in afara poate de vreo inregistrare care sa le aduca notorietate in vreuo fituica cu viata de fluture.
Cu toate astea legalizarea prostitutiei mi se pare o solutie viabila si benefica din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte taxele, pe care statul ar putea sa le perceapa si pe de alta parte reluarea unui soi de idealizare a acestei meserii care desi vulgara prin natura "imorala" a "schimbului" e mai vulgara ca niciodata prin disparitia preludiului, misterului sau povestii.
About sex
Sex is just a journey not a destination
Love is the fresh air on a railway station
Sex is a big mountain you struggle to climb
Love is when on top you just look around
Sex is what you think about "wild'n free"
Love is the last leaf of a dying tree.
Later edit:
So when you're ridin' high
You might as well not see
The leaf beside the road
Falling from the tree...
Love is the fresh air on a railway station
Sex is a big mountain you struggle to climb
Love is when on top you just look around
Sex is what you think about "wild'n free"
Love is the last leaf of a dying tree.
Later edit:
So when you're ridin' high
You might as well not see
The leaf beside the road
Falling from the tree...
Mirosul sufletului
Sufletul fecioarei miroase a mosc si grau timpuriu stropit de ploaie.
Sufletul copilului miroase a zapada amestecata cu crengute de brad. Sau a abur de lapte ars.
Sufletul tarfei miroase a alge si crini in ziua a doua. Mai miroase a balta de noiembrie strabatuta de cizme din cauciuc.
Sufletul hotului miroase a frica. Iar frica miroase a carne de porc in descompunere.
Sufletul vaduvei miroase a lemn uscat. De fag sau de stejar.
Sufletul lasului miroase a cenusa muiata in apa salcie. Sau a carpa inca umeda de lesie si praf.
Sufletul fugarului n-are miros.
Sufletul bogatului miroase a peste crud sau a carne incinsa pe gratar stropita cu vin de tara.
Sufletul criminalului miroase a sudoare rece.
Sufletul politicianului miroase a flegma uscata pe furnirul decojit al unui birou de provincie
Sufletul copilului miroase a zapada amestecata cu crengute de brad. Sau a abur de lapte ars.
Sufletul tarfei miroase a alge si crini in ziua a doua. Mai miroase a balta de noiembrie strabatuta de cizme din cauciuc.
Sufletul hotului miroase a frica. Iar frica miroase a carne de porc in descompunere.
Sufletul vaduvei miroase a lemn uscat. De fag sau de stejar.
Sufletul lasului miroase a cenusa muiata in apa salcie. Sau a carpa inca umeda de lesie si praf.
Sufletul fugarului n-are miros.
Sufletul bogatului miroase a peste crud sau a carne incinsa pe gratar stropita cu vin de tara.
Sufletul criminalului miroase a sudoare rece.
Sufletul politicianului miroase a flegma uscata pe furnirul decojit al unui birou de provincie
Comunicarea cu ....prostul
Suntem adesea pusi in situatia de a avea de-a face cu interlocutori prosti. Cel mai frecvent aceste confruntari sfarsesc in defavoarea noastra si, daca nu avem ceva tarie de caracter si un mic capital de incredere riscam sa parasim confruntarea cu serioase intrebari la adresa volumului rezervorului nostru de inteligenta si logica.
M-am gandit asadar ca se impune rememorarea catorva directii de comunicare cu prostii. Nu ca ar fi ceva nou sub soare propunerea mea, dar sunt convins ca desi detineti asemenea abilitati, nu le-ati asternut niciodata pe hartie intr-o ordine oarecare. Sa zicem ca supravietuirea noastra in razboiul cu prostii e mai mult instinctul de conservare al inteligentei decat o lectie asumata si aplicata din experienta. Asadar:
Cum comunicam cu prostii?
1.In primul rand nu tu comunici cu prostul ci viceversa. Este important ca el sa se simta stapan pe cursul discutiei, altminteri va persevera in a-ti demonstra acest lucru si crede-ma nu vrei sa descoperi Groapa Marianelor.
Prostul are nevoie sa conduca discutia iar tu vrei doar un rezultat favorabil tie.
2.In cazul prostului orgoliul compenseaza nestiinta. Astfel ca volumul cunostiintelor tale este direct proportional cu volumul orgoliului intemeiat pe nestiinta lui.
3.Nu ridica tonul. De-abia asteapta.
4.Nu folosi nuante. Prostii idealizeaza lucrurile clare, concrete, fara echivoc.
5.Tu stii foarte bine ca la o concluzie se poate ajunge pe mai multe cai. Prostul nu. De aceea abandoneaza cu gratie calea nepotrivita. Tine de inteligenta ta s-o gasesti pe a amandurora.
6. Adesea prostul abandoneaza subiectul discutiei ratacind pe campiile fudulismului. Valideaza-i incercarile, intra in jocul lui insa nu uita sa-l aduci inapoi catre subiect. Odata hranit cu ceva nutret se va intoarce la subiectul discutiei precum vacile la ceas de seara pe drumurile judetene. Aceasta regula s-ar fi putut numi simplu: rabdare si coerenta.
7.Nu-ti exemplifica discursul cu glume. Este de notorietate ca prostul nu are umor.Ideea ca nu va intelege o gluma si pe deasupra ca nu va putea sa mascheze il va paraliza. Mergi pe solutii de glume celebre, de ordin general, pe care sa fi avut timp sa le aprofundeze in singuratate. Prin urmare nu fi original. Nu serveste scopul.Nu uita ca scopul tau este sa ajungi la o concluzie in urma intrebarilor care au generat acest nefericit dialog.
8. Nu arata ca te plictisesti. Daca pana acum ai respectat punctele de mai sus si esuezi aici tot esafodajul tau se va prabusi ca un castel de carti. Sa te plictisesti inseamna sa stergi semnul egal dintre tine si prostul tau. Ori daca in prima faza aceasta eradicare a egalitatii te va pune intr-un efemer avantaj in secunda urmatoare orgoliul declansat de partea cealalta te va inghiti complet sau te va sterge de pe suprafata discutiei. Va ramane doar prostul privind fericit cum te inghite vartejul.
9.Oboseste-l. Obosit va lasa garda jos si va incepe sa fie atent. Ori atentia e una din trasaturile inteligentei.
10.Nu te enerva. Nu fi jignit. Nu te speria. Nu fi violent. Nu riposta. De la un prost inspre un om inteligent principiul actiunii si reactiunii nu se aplica.
11. Fii constient ca de cele mai multe ori vei pierde aceste batalii. Fa-o cu gratie. Este inca o calitate a spiritului.
Succes!!!
PS. Va sfatuiesc sa urmariti cateva confruntari televizate. Aplicand regulamentul interlocutorilor veti determina repede prostul si va fi in acelasi timp o sursa de amuzament.
Interesant este ca majoritatea cititorilor acestui post se vor plasa in tabara inteligentei:))
M-am gandit asadar ca se impune rememorarea catorva directii de comunicare cu prostii. Nu ca ar fi ceva nou sub soare propunerea mea, dar sunt convins ca desi detineti asemenea abilitati, nu le-ati asternut niciodata pe hartie intr-o ordine oarecare. Sa zicem ca supravietuirea noastra in razboiul cu prostii e mai mult instinctul de conservare al inteligentei decat o lectie asumata si aplicata din experienta. Asadar:
Cum comunicam cu prostii?
1.In primul rand nu tu comunici cu prostul ci viceversa. Este important ca el sa se simta stapan pe cursul discutiei, altminteri va persevera in a-ti demonstra acest lucru si crede-ma nu vrei sa descoperi Groapa Marianelor.
Prostul are nevoie sa conduca discutia iar tu vrei doar un rezultat favorabil tie.
2.In cazul prostului orgoliul compenseaza nestiinta. Astfel ca volumul cunostiintelor tale este direct proportional cu volumul orgoliului intemeiat pe nestiinta lui.
3.Nu ridica tonul. De-abia asteapta.
4.Nu folosi nuante. Prostii idealizeaza lucrurile clare, concrete, fara echivoc.
5.Tu stii foarte bine ca la o concluzie se poate ajunge pe mai multe cai. Prostul nu. De aceea abandoneaza cu gratie calea nepotrivita. Tine de inteligenta ta s-o gasesti pe a amandurora.
6. Adesea prostul abandoneaza subiectul discutiei ratacind pe campiile fudulismului. Valideaza-i incercarile, intra in jocul lui insa nu uita sa-l aduci inapoi catre subiect. Odata hranit cu ceva nutret se va intoarce la subiectul discutiei precum vacile la ceas de seara pe drumurile judetene. Aceasta regula s-ar fi putut numi simplu: rabdare si coerenta.
7.Nu-ti exemplifica discursul cu glume. Este de notorietate ca prostul nu are umor.Ideea ca nu va intelege o gluma si pe deasupra ca nu va putea sa mascheze il va paraliza. Mergi pe solutii de glume celebre, de ordin general, pe care sa fi avut timp sa le aprofundeze in singuratate. Prin urmare nu fi original. Nu serveste scopul.Nu uita ca scopul tau este sa ajungi la o concluzie in urma intrebarilor care au generat acest nefericit dialog.
8. Nu arata ca te plictisesti. Daca pana acum ai respectat punctele de mai sus si esuezi aici tot esafodajul tau se va prabusi ca un castel de carti. Sa te plictisesti inseamna sa stergi semnul egal dintre tine si prostul tau. Ori daca in prima faza aceasta eradicare a egalitatii te va pune intr-un efemer avantaj in secunda urmatoare orgoliul declansat de partea cealalta te va inghiti complet sau te va sterge de pe suprafata discutiei. Va ramane doar prostul privind fericit cum te inghite vartejul.
9.Oboseste-l. Obosit va lasa garda jos si va incepe sa fie atent. Ori atentia e una din trasaturile inteligentei.
10.Nu te enerva. Nu fi jignit. Nu te speria. Nu fi violent. Nu riposta. De la un prost inspre un om inteligent principiul actiunii si reactiunii nu se aplica.
11. Fii constient ca de cele mai multe ori vei pierde aceste batalii. Fa-o cu gratie. Este inca o calitate a spiritului.
Succes!!!
PS. Va sfatuiesc sa urmariti cateva confruntari televizate. Aplicand regulamentul interlocutorilor veti determina repede prostul si va fi in acelasi timp o sursa de amuzament.
Interesant este ca majoritatea cititorilor acestui post se vor plasa in tabara inteligentei:))
Femeile si Iubirea ....
Adevarul ca in ciuda faptului ca invocam disparitia iubirii din lumea moderna e mai prezenta mai mult decat oricand in vietile noastre. Aspiratiile sunt de mii de ori mai puternice decat implinirile. Si cum iubirea tinde sa devina un fenomen exclusiv aspirational iat-o mai puternica decat oricand in vietile noastre.
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Ne macinam noptile si diminetile, sustinem zeci de examene ca sa urcam in diverse ierarhii si sa obtinem diverse pozitii pe scara sociala suportam si ne subordonam diverselor modele hidoase de sefi, incercam cu disperare sa inmultim banii sau sa ne inscriptionam numele pe varii frontispicii institutionale, visam cu ochii deschisi la independenta si libertatea garantate de varfurile diverselor piramide profesionale pentru ce? Pentru ce travaliul nebun al evolutiei? Ne mintim adesea ca pentru o viata mai buna sau pentru devoltarea individului! Prostii!
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
In afara iubirii suntem niste amarate particule intr-o miscare browniana. In iubire ne ordonam si ne gasim rostul: sclavi asumati ai imparateselor lumilor noastre, sclavi gata sa moara si mai tarziu insetati de razbunarea impotriva tiraniilor pe care cu cata dulceata ni le-am insusit cu ceva vreme in urma.
Iubirea nu e in pericol nici in zile noastre nebune si micsorate de viteza. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne mai mintim ca scopul marii noastre calatorii este altul decat femeia ai carei sani sa ne gazduiasca ciuful intr-o dimineata lenesa de vara. Daca nu sunteti convinsi, hai s-o luam invers. Incercati sa gasiti o ratiune a actiunilor voastre in absenta femeii.
Unde sa duca toata escalada asta? Catre orizonturile neoxigenate ale carei lumi? Mitul Luceafarului nu e pentru noi...Acolo sus e frigul care ingheata orice realizare iar gloria nu e altceva decat un vis de gheata.
Ramanem asadar pe pamant, unde furia, gloria si orgliul pun sangele in miscare iar visul iubirii si femeia il fac sa clocoteasca. Ma intrebati daca am regrete? Da, am si omul fara regrete n-are constiinta de sine.
Ma doare iubirea neimplinita si ma doare tot ce n-am putut sa fiu dar sa mor io daca nu traiesc. Cred ca Piaf nu stia ce spunea cand canta. Sau poate tremurul vocii era mai mult decat interpretare...Da, Edith, tremurul vocii tale te-a dat de gol. Si tu ai avut regrete, normal, pentru ca l-ai iubit pe boxeur-ul ala nebun si pe multi altii ai iubit, Edith...
Iubirea e in siguranta si mi-a venit sa scriu asta intr-o zi cu soare in care am avut senzatia ca ea nu poate fi infranta nici macar in absenta!!!
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Ne macinam noptile si diminetile, sustinem zeci de examene ca sa urcam in diverse ierarhii si sa obtinem diverse pozitii pe scara sociala suportam si ne subordonam diverselor modele hidoase de sefi, incercam cu disperare sa inmultim banii sau sa ne inscriptionam numele pe varii frontispicii institutionale, visam cu ochii deschisi la independenta si libertatea garantate de varfurile diverselor piramide profesionale pentru ce? Pentru ce travaliul nebun al evolutiei? Ne mintim adesea ca pentru o viata mai buna sau pentru devoltarea individului! Prostii!
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
In afara iubirii suntem niste amarate particule intr-o miscare browniana. In iubire ne ordonam si ne gasim rostul: sclavi asumati ai imparateselor lumilor noastre, sclavi gata sa moara si mai tarziu insetati de razbunarea impotriva tiraniilor pe care cu cata dulceata ni le-am insusit cu ceva vreme in urma.
Iubirea nu e in pericol nici in zile noastre nebune si micsorate de viteza. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne mai mintim ca scopul marii noastre calatorii este altul decat femeia ai carei sani sa ne gazduiasca ciuful intr-o dimineata lenesa de vara. Daca nu sunteti convinsi, hai s-o luam invers. Incercati sa gasiti o ratiune a actiunilor voastre in absenta femeii.
Unde sa duca toata escalada asta? Catre orizonturile neoxigenate ale carei lumi? Mitul Luceafarului nu e pentru noi...Acolo sus e frigul care ingheata orice realizare iar gloria nu e altceva decat un vis de gheata.
Ramanem asadar pe pamant, unde furia, gloria si orgliul pun sangele in miscare iar visul iubirii si femeia il fac sa clocoteasca. Ma intrebati daca am regrete? Da, am si omul fara regrete n-are constiinta de sine.
Ma doare iubirea neimplinita si ma doare tot ce n-am putut sa fiu dar sa mor io daca nu traiesc. Cred ca Piaf nu stia ce spunea cand canta. Sau poate tremurul vocii era mai mult decat interpretare...Da, Edith, tremurul vocii tale te-a dat de gol. Si tu ai avut regrete, normal, pentru ca l-ai iubit pe boxeur-ul ala nebun si pe multi altii ai iubit, Edith...
Iubirea e in siguranta si mi-a venit sa scriu asta intr-o zi cu soare in care am avut senzatia ca ea nu poate fi infranta nici macar in absenta!!!
Shitty day
A fost o zi cam grea. Aparent neproductiva. Bazinul imi apare ca o izbavire. Momentul in care tragi de tine si nu te mai gandesti la nimic. Doar numaratoarea bazinelor sau a batailor de maini. Apoi din toata monotonia asta a unui efort ritmic se naste o idee. De vers, de cantec, de replica, de stare sau mai stiu eu ce. O pui repede intr-un sertaras undeva in spatele creierului. Acolo unde iti tii ciorapii cu care-ti invelesti amintirile. O pui in spate ca sa nu uiti sirul bazinelor. Iti plesneste inima, te doare traheea. Tragi tare si ziua se departeaza de tine din ce in ce mai mult. Mai ai cateva din seria mai grea. Apoi ultimul, sprint. Plesnesti apa cu furie. Capatul bazinului. Faianta. Coatele sprijinite si respiratia furibunda. Doua minute pauza. Mai ai inca pe atat. Scotocesti prin sertare. Ideea e toto acolo. Se termina o zi. Efort, trafic mental si o idee. Creierul respira. Apa ii face bine si el toarce usor la ralenti...
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Lapte...Lumina...Casa....
Intr-o camera cu pereti de lapte cald,
Fara tavan.
Intins pe spate privesc cerul senin.
Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.
Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.
Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.
As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...
Fara tavan.
Intins pe spate privesc cerul senin.
Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.
Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.
Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.
As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...
E criza.... Investeste in tine.... Cel mai sigur
Investitia in tine. Singurul lucru care conteaza. Sa iti hranesti trupul si sufletul. Sunt om si nu-mi pot bate joc de trupul meu. Este singurul instrument de care ma pot folosi. Este vioara mea scumpa ale carei corzi trebuie sa le ung cu cel mai pretios sacaz. Sufletul meu. Trebuie sa-i dau salata de cuvinte si muschi sanatos de ganduri. Investitia in tine. Singurul lucru care conteaza. Daca vrei sa scrii, citeste. Daca vrei sa canti, asculta. Cea mai mare avere a mea sunt Eu. Tot ce facem si tine de alimentarea " sanatoasa" a trupului si spiritului nostru este un bun castigat. Repere. Repere solide. Diverse. Fara ele nici un slalom nu poate fi posibil. Sau vreo escalada. Daca privim viata ca pe o catarare atunci e nevoie de puncte solide de ancorare. Jos e prapastia. Nu poti ajunge-n varf cu "maculatura", Wikipedia, show-uri ieftine de televiziune sau artistii pop ai momentului. Piroanele astea n-o sa tina. Mai ales acolo sus in varf. E nevoie de mai mult...
Linistea fiecaruia...
Muchiile trebuie sa fie drepte.Perfect drepte. Imperfectiunea dauneaza ochiului atunci cand nu este asumata. Cum spuneam: muchiile trebuie sa fie drepte. Peretii albi, de un alb laptos care sa imi creeze o senzatie de burete. Apoi lumina trebuie sa fie difuza, filtrata. Nu trebuie sa ii vedem sursa. Ar fi obositor. Podeaua ca de ceara translucida dintr-o rasina de calitate. Din loc in loc, incastrate in podea la acelasi nivel, forme geometrice de aluminiu sparg monotonia alba.
Camera nu are o usa evidenta si asta iti da o senzatie de neliniste. Atenuata de un scaun rosu din lemn lacuit. Nu e un rosu arzator este un rosu sangeriu. Nu e plasat chiar in mijlocul camerei.Undeva spre nord-vest aproape de centru.Ca dintr-o camera alaturata se aud sunetele unei pianine hodorogite. Nu se canta la pian. Sunt mai degraba incercari nesigure izvorate din degetele unui copil curios. Sunetele sunt astfel inegale in intensitate. Egale in ritm. Ca distanta.
Langa scaunul rosu alegeti sa puneti orice obiect va trece prin cap. Pe masura ce veti auzi notele pianului obiectul se va topi inr-ul lichid argintiu, fierbinte asemenea mercurului. Podeaua se va topi la randu-i si se va forma o gaura. Daca va apropiati si priviti prin gaura lasata in urma de argintul fierbinte, veti vedea stelele...
Camera nu are o usa evidenta si asta iti da o senzatie de neliniste. Atenuata de un scaun rosu din lemn lacuit. Nu e un rosu arzator este un rosu sangeriu. Nu e plasat chiar in mijlocul camerei.Undeva spre nord-vest aproape de centru.Ca dintr-o camera alaturata se aud sunetele unei pianine hodorogite. Nu se canta la pian. Sunt mai degraba incercari nesigure izvorate din degetele unui copil curios. Sunetele sunt astfel inegale in intensitate. Egale in ritm. Ca distanta.
Langa scaunul rosu alegeti sa puneti orice obiect va trece prin cap. Pe masura ce veti auzi notele pianului obiectul se va topi inr-ul lichid argintiu, fierbinte asemenea mercurului. Podeaua se va topi la randu-i si se va forma o gaura. Daca va apropiati si priviti prin gaura lasata in urma de argintul fierbinte, veti vedea stelele...
Cu D-zeu de mana ..
Cand esti mic Dumnezeu se plimba cu tine de mana prin lume.Il tii strans.La un moment dat va opriti intr-un loc cu multa lume si culori. Dumnezeu iti spune ca lipseste putin si revine. Te roaga sa-l astepti in locul unde v-ati oprit. Apoi pleaca. Tu astepti putin in loc dar lumea si culorile te atrag catre un balci cu calusei.
Te plimbi te uiti te invarti apoi vrei sa te intorci la locul in care te-a lasat Dumnezeu. Nu mai reusesti.E multa lume si nu stii exact de unde ai plecat. Din acel moment il vei tot Cauta. Stii ca nu te-a parasit dar nu ii mai poti fi atat de aproape. Unii oameni nu parasesc locul si Dumnezeu se intoarce ii ia de mana si merg impreuna mai departe...
Ceilalti....
Te plimbi te uiti te invarti apoi vrei sa te intorci la locul in care te-a lasat Dumnezeu. Nu mai reusesti.E multa lume si nu stii exact de unde ai plecat. Din acel moment il vei tot Cauta. Stii ca nu te-a parasit dar nu ii mai poti fi atat de aproape. Unii oameni nu parasesc locul si Dumnezeu se intoarce ii ia de mana si merg impreuna mai departe...
Ceilalti....
Cand s-a ingropat iubirea?
Daca peste zece ani ai fi oarba, dintre toate mainile care iti vor fi modelat sanii, le-ai recunoaste pe ale mele? Daca mi-as apropia buzele de urechea-ti cum am facut-o de atatea mii de ori de-mi spuneai ca se aude marea din gura mea infiorata, oare s-ar mai auzi atunci? Mi-ai mai recunoaste limba fierbinte? Printre toate aromele care iti vor fi bantuit dorintele, ti-ai mai aminti mirosul verde-crud-laptos al trupului meu? Ai mai sti ca degetul care iti scrie apasat pe spate “te iubesc” e acelasi pe care il sarutai hazliu inainte sa-ti pui mana sub cap ca sa te conduca in imparatia somnului?Dintre sutele de pasi care au batut drumul nocturn de la patul tau in bucatarie si inapoi, i-ai mai recunoaste pe ai mei apasati si stangaci?Spune-mi iubita mea...Mi-ai mai recunoaste oftatul, dintr-o mie, cand imi merge greu? Daca mi-ai pipai pielea stransa-n riduri moi imprejurul jurul cotului ai sti ca sunt eu? Dar rasuflarea mea, amestec de si alcool, pacalita cu vreo cinci lame de guma pentru copii? Ai mai recunoaste icnetele tastelor asuprite de mainile mele in noptile in care te culcai mai devreme? Oare nu sunt eu singurul care ma strecuram in pat fara sa-ti tulbur visele?
Ma opresc putin din scris acum... Unde vreau sa ajung cu atatea intrebari la care n-as putea suporta povara raspusului gresit...? Si de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale iubito?De ce-ar mai conta peste ani?Ce ciudati suntem noi oamenii...Ne proiectam fericirea si dramele in viitor, negand iresponsabili
prezentul.Caci daca as accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarba fiind peste zece ani, sa raspunzi la toate incertitudinile unei iubiri ingropate...Dar cand s-a ingropat iubirea? In prezent iubito...In prezent...
Ma opresc putin din scris acum... Unde vreau sa ajung cu atatea intrebari la care n-as putea suporta povara raspusului gresit...? Si de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale iubito?De ce-ar mai conta peste ani?Ce ciudati suntem noi oamenii...Ne proiectam fericirea si dramele in viitor, negand iresponsabili
prezentul.Caci daca as accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarba fiind peste zece ani, sa raspunzi la toate incertitudinile unei iubiri ingropate...Dar cand s-a ingropat iubirea? In prezent iubito...In prezent...
Inspiratia...
Paharul de vin rosu din fata ta nu este garantia inspiratiei.Singurele momente in care inspiratia devine concret sunt mingile care lovesc in suflet atunci cand destinul joaca "peretel" arbitrat condescendent de Dumnezeu.
Vizita la medic ..
- Sufar de blocuri si de seminte, sufar de praf si de neputinte, sufar de cabluri suprapuse pe cer, sufar de gri si de prea mult fm.Ma doare foarte tare Casa Poporului..
- Va doare zilnic?
- Nu, de vreo trei- patru ori pe saptamana...
- Va doare si noaptea?
- Nu.
- Aplecati-va putin...asa...
- Sunt dependent de esapament, de trotuar ingust si eveniment de sala si antrenament sunt dependent de independent si independent de rationament...
- Stati putin, astea nu sunt simptome grave cele enumerate mai sus...e mai degraba o surmenarea dar partea cu rationamentul ma preocupa...ati luat ceva?
- Pentru rationament am luat neovolutiune fiole dar pentru independenta nu mi-au dat nimic...
- Cine v-a vazut?
- Un medic urbanist...
- Si v-a dat neovolutiune fara intradorinta fiole? De 20 mg?
- Da.
- Ce impostori domne' urbanistii astia.Stiti cate cazuri avem ca dumneavoastra? Sute!Nesimtiti! Au un deal cu casa de aigurari si prescriu doar neovolutiune.Criminali.Priviti des?
- Privesc, cam de doua ori pe saptamana.
- Ce priviti?
- Cerul...
- Mda, nu e bine...Nu e bine deloc...Inhiba procesul de urboforeza si nu mai dati randament...o sa va trec pe anticer. E foarte eficient.Oricum e bine ca ati venit din timp ca altfel cine stie puteati sa faceti un inceput de Kohlinger
- Ce e aia?
- Sindrom de stea moarta...
- Mda...
- Ok. Deci luati ce v-am dat si ne vedem saptamana viitoare.
- Si cu Casa Poporului?
- Daca nu va doare noaptea sau la miscari bruste nu ne ingrijoram deocamdata...
- Va doare zilnic?
- Nu, de vreo trei- patru ori pe saptamana...
- Va doare si noaptea?
- Nu.
- Aplecati-va putin...asa...
- Sunt dependent de esapament, de trotuar ingust si eveniment de sala si antrenament sunt dependent de independent si independent de rationament...
- Stati putin, astea nu sunt simptome grave cele enumerate mai sus...e mai degraba o surmenarea dar partea cu rationamentul ma preocupa...ati luat ceva?
- Pentru rationament am luat neovolutiune fiole dar pentru independenta nu mi-au dat nimic...
- Cine v-a vazut?
- Un medic urbanist...
- Si v-a dat neovolutiune fara intradorinta fiole? De 20 mg?
- Da.
- Ce impostori domne' urbanistii astia.Stiti cate cazuri avem ca dumneavoastra? Sute!Nesimtiti! Au un deal cu casa de aigurari si prescriu doar neovolutiune.Criminali.Priviti des?
- Privesc, cam de doua ori pe saptamana.
- Ce priviti?
- Cerul...
- Mda, nu e bine...Nu e bine deloc...Inhiba procesul de urboforeza si nu mai dati randament...o sa va trec pe anticer. E foarte eficient.Oricum e bine ca ati venit din timp ca altfel cine stie puteati sa faceti un inceput de Kohlinger
- Ce e aia?
- Sindrom de stea moarta...
- Mda...
- Ok. Deci luati ce v-am dat si ne vedem saptamana viitoare.
- Si cu Casa Poporului?
- Daca nu va doare noaptea sau la miscari bruste nu ne ingrijoram deocamdata...
80.000 DE EURO - Bicicleta cu ..... cristale
Iar am sa vorbesc despre bogatie, despre diferentele intre cei care au prea mult si cheltuiesc bani pentru lucruri si obiecte ce au preturi exorbitante si cei care nu au bani de paine.
O companie scandinava a lansat o bicicleta ce este placata cu aur de 24 de carate si încrustata cu cristale Swarovski. Costa 80 de mii de euro si s-au realizat doar 8 bucati. Cei care doresc isi pot cumpara si un suport pentru a o expune, nu de alta dar trebuie sa fie putin prost sa te plimbi cu o bicicleta de aur pe care ai dat atatia bani si mult mai prost sa o cumperi.
Nu stiu dar cred ca e problema mea. da, sigur e problema mea cu "bolnavii" care dau o galagie de bani pentru lucruri complet nefolositoare. Dar paote nu imi dau eu seama cat de folositoare sunt. probabil atunci cand ai bani de nu sti ce sa faci cu ei, te straduiesti sa faci investitii ce le poti vinde pe ebay in cazul in care activele tale bancare nu mai fac doua parale. Asa cum este cazul acum prin state.
Dar in fine lumea e plina de nebuni........si eu fac parte dintre ei cu siguranta :))
O companie scandinava a lansat o bicicleta ce este placata cu aur de 24 de carate si încrustata cu cristale Swarovski. Costa 80 de mii de euro si s-au realizat doar 8 bucati. Cei care doresc isi pot cumpara si un suport pentru a o expune, nu de alta dar trebuie sa fie putin prost sa te plimbi cu o bicicleta de aur pe care ai dat atatia bani si mult mai prost sa o cumperi.
Nu stiu dar cred ca e problema mea. da, sigur e problema mea cu "bolnavii" care dau o galagie de bani pentru lucruri complet nefolositoare. Dar paote nu imi dau eu seama cat de folositoare sunt. probabil atunci cand ai bani de nu sti ce sa faci cu ei, te straduiesti sa faci investitii ce le poti vinde pe ebay in cazul in care activele tale bancare nu mai fac doua parale. Asa cum este cazul acum prin state.
Dar in fine lumea e plina de nebuni........si eu fac parte dintre ei cu siguranta :))
Goooolul .....prea plinului
"Profunzimea este atributul omului complicat, fericirera este caracteristica omului simplu....." este o expresie care imi place foarte mult, ce are o acoperire in realitate si asta pentru ca profunzimea naste intrebari iar simplitatea trairi, naste traire si ...si atat.
Cu cat te invarti in sfere mai complexe, ai probleme mai multe de rezolvat si probabilitatea de a traii scade odata cu numarul banilor ce iti cresc in cont. Oamenii bogati muncesc mult si traiesc putin, ceea ce inseamna ca acestia nu au liniste si sunt in cautare de viata mereu. Cineva imi spunea: vreau sa traiesc mai mult, vreau sa simt mai mult, vreau sa ma distrez...adica simtea- acea persoana- golul din viata ei si cauta cu tot sufletul "cantitatea trairii". TRairea o poti simti nu prin numarul de evenimente desfasurata pe parcursul a 24 h cat prin trairea simtirii celor traite, chiar daca dureaza numai 10 min.
Cu cat te invarti in sfere mai complexe, ai probleme mai multe de rezolvat si probabilitatea de a traii scade odata cu numarul banilor ce iti cresc in cont. Oamenii bogati muncesc mult si traiesc putin, ceea ce inseamna ca acestia nu au liniste si sunt in cautare de viata mereu. Cineva imi spunea: vreau sa traiesc mai mult, vreau sa simt mai mult, vreau sa ma distrez...adica simtea- acea persoana- golul din viata ei si cauta cu tot sufletul "cantitatea trairii". TRairea o poti simti nu prin numarul de evenimente desfasurata pe parcursul a 24 h cat prin trairea simtirii celor traite, chiar daca dureaza numai 10 min.
Iubirea nu exista mereu
Iubirea nu exista mereu, iubirea nu pluteste in aer. Iubirea traieste in sufletele celor ce au aceasta disponibilitate intr-un moment"x"(nu stiu daca sttiti dar eu am doua teori in viata-una despre ce inseamna o relatie, si una despre iubire) Am detaliat aceasta teorie oral de curand, acum o fac si in scris.
Iubirea este un concept, ca sa existe este necesara existenta dorintei din partea celor doua persoana implicate intr-un timp si spatiu similar. De foarte multe ori cand "iubirea nu exista", nu exista disponibilitatea uneia dintre persoane de a se implica din punct de vedere emotional in relatie. Ceea ce inseamna ca la un momentdat "iubirea" pentru una dintre persoane nu exista....si este acolo pentru sex, iar atunci spui ca nu exista iubire, exista doar sex. E mai lunga teoria, numai ca imi e lene sa scriu.
Iubirea este un concept, ca sa existe este necesara existenta dorintei din partea celor doua persoana implicate intr-un timp si spatiu similar. De foarte multe ori cand "iubirea nu exista", nu exista disponibilitatea uneia dintre persoane de a se implica din punct de vedere emotional in relatie. Ceea ce inseamna ca la un momentdat "iubirea" pentru una dintre persoane nu exista....si este acolo pentru sex, iar atunci spui ca nu exista iubire, exista doar sex. E mai lunga teoria, numai ca imi e lene sa scriu.
BMW a prezentat un M5 mai puternic. Pe care nimeni nu-l poate avea!
Au trecut 25 de ani de cand BMW a dat startul segmentului berlinelor supersport, unul cu public extrem de fidel in zilele noastre. Si cum ar fi putut bavarezii sa marcheze momentul decat prin prezentarea unui M5 actual cu mai multa putere si mult mai rapid.
Seful diviziei M de la BMW ii spune M5 CSL, cu trimitere la indicativul BMW pentru modelele mai performante si mai usoare. Numele este insa unul doar logic, nu si oficial. Masina arata ca se poate obtine mult mai mult de la V10-ele actual de 5 litri si 507 CP, in conditiile in care nu se recurge la supraalimentare. Inginerii Motorsport au marit cilindreea de la 5 la 5,5 litri, au "ajustat" electronica si au montat o galerie de admisie din fibra de carbon. Puterea maxima este apreciata ca fiind undeva la 580 CP, cuplul maxim inregistrand 542 Nm.M5 CSL este mai usor cu aproximativ 50 kg fata de modelul de serie, datorita plafonului din fibra de carbon, scaunelor fata din acelasi material si inlaturarii banchetei spate. BMW nu a spus nimic despre cifrele masinii, dar acceleratia 0 - 100 km/h este aproximata la cam 4 secunde. In plus, oficialii BMW spun ca, pe Nurburgring, M5 CSL este mai rapid cu 20 secunde pe tur fata de modelul normal.
Aceasta transformare a motorului V10 ar putea insemna si niste teste pentru viitoarea generatie M5, programata pentru anul 2011. Totusi, este din ce in ce mai clar ca acest motor nu are un viitor, noul M5 urmand sa mizeze pe un V8 biturbo, o evolutie a celui de pe BMW X5/X6 M. Asta pentru ca bavarezii au ignorat cu SUV-urile M si traditia de a nu monta un motor supraalimentat pe o masina cu sigla M.
Primul BMW M5
... a fost prezentat in 1984 si a impresionat instant. Cu 5 locuri, portbagaj mare, dar cu performante de masina sport, M5 a atras imediat atentia. Era greu sa nu o faca avand in vedere ca era cel mai rapid sedan de clasa mare din lume. La acea vreme trebuia sa fii extrem de atent cand priveai masina pentru a-ti da seama ca este modelul M5 si nu un model normal al Seriei 5. Discretia modelelor M a disparut la versiunile actuale, dar atunci era un atu. Motorul era o evolutie a propulsorului de pe M1, unul cu 6 cilindri in linie care dezvolta 286 CP dintr-o capacitate de 3,5 litri. Acceleratia 0 - 100 km/h este apreciata la putin peste 6 secunde, o valoare foarte buna chiar si acum.
Ce e Iubirea ?
" Iubirea inseamna sa ii da-i cuiva sansa sa te distruga ...si sa ai incredere ca nu o va face..."
Fiecare dintre noi am incercat sa intelegem ce e iubirea, ce reprezinta pentru noi si cum ne va schimba viata. Atunci cand iubesti esti "copil", esti 100% increzator in celalalt, ca un copil ce este sigur ca va fi prins de tata dupa ce fost aruncat.
De aceea te comporti ca un copil uneori: te pisicesti, folosesti diminutive si te joci....este o regresie a relatiei parentale transpusa in relatia de iubire. De aceea se spune ca atunci cand esti ranit de un prieten sau de un iubit e ca si cum ai fi ranit in ochi, este cel mai sensibil.
Dar, pentru a iubi cu adevarat trebuie sa ajungi in aceasta stare de regres inspre copilarie cu inocenta in asa fel incat sa poti trai autentic. De aici si pana a te distruge nu mai e decat un pas, si asta pentru ca ii dai tot creditul din lume si poti sa fi orbit de iubire. Da iubirea orbeste. Si daca nu esti iubit asa cum iubesti si autentic asta te poate distruge din multe puncte de vedere.
Fiecare dintre noi am incercat sa intelegem ce e iubirea, ce reprezinta pentru noi si cum ne va schimba viata. Atunci cand iubesti esti "copil", esti 100% increzator in celalalt, ca un copil ce este sigur ca va fi prins de tata dupa ce fost aruncat.
De aceea te comporti ca un copil uneori: te pisicesti, folosesti diminutive si te joci....este o regresie a relatiei parentale transpusa in relatia de iubire. De aceea se spune ca atunci cand esti ranit de un prieten sau de un iubit e ca si cum ai fi ranit in ochi, este cel mai sensibil.
Dar, pentru a iubi cu adevarat trebuie sa ajungi in aceasta stare de regres inspre copilarie cu inocenta in asa fel incat sa poti trai autentic. De aici si pana a te distruge nu mai e decat un pas, si asta pentru ca ii dai tot creditul din lume si poti sa fi orbit de iubire. Da iubirea orbeste. Si daca nu esti iubit asa cum iubesti si autentic asta te poate distruge din multe puncte de vedere.
Alergarea dupa o frimitura de viata
Ce inseamna trairea autentica a vietii, ma intreb uneori...ce inseamna sa te poti bucura macar un pic de viata in fiecare zi. Cand aproape fiecare zi este umbrita de grija zilei de maine si de problemele de azi.
Inseamna alergare in van catre o frimitura de liniste, de implinire, de bucurie. Cat din viata voastra reprezinta traire si cat reprezinta alergare dupa traire autentica, plina de substanta. Din pacate eu cred ca mai mult alergam pentru a traii si din pacate ne prabusim pe drum, intr-un sant de melancolie, indiferenta, neintelegere .....se intampla. Nu conteaza cat traiesti, ci conteaza ce traiesti. Conteaza sa te poti bucura de sufletul tau, de zambetul ei si de ziua de azi.
Bafta in drumul tau si ...bucura-te de ziua de azi.
Inseamna alergare in van catre o frimitura de liniste, de implinire, de bucurie. Cat din viata voastra reprezinta traire si cat reprezinta alergare dupa traire autentica, plina de substanta. Din pacate eu cred ca mai mult alergam pentru a traii si din pacate ne prabusim pe drum, intr-un sant de melancolie, indiferenta, neintelegere .....se intampla. Nu conteaza cat traiesti, ci conteaza ce traiesti. Conteaza sa te poti bucura de sufletul tau, de zambetul ei si de ziua de azi.
Bafta in drumul tau si ...bucura-te de ziua de azi.
De ce nu vor mai exista agentii de turism...
Pentru ca e mai simplu sa:
- dai un search pe google "hoteluri in X" urmind ulterior sa vezi singur descrieri, poze, etc. si partea geniala: platesti direct cu cartea de credit la hotelul ales (bineinteles ca agentia te poate ajuta sa obtii o reducere de cca. 5% sau iti poate adauga taxa de rezervare de 5%) si nu mai astepti voucher sau sa pierzi timpul semnind contracte la agentie
- cauti pe internet un zbor spre tara/orasul X si Google stie exact pe site-ul carei companii aeriene sa te plaseze: de exemplu daca vei opta pentru un low cost gen Blue Air, Wizz Air, etc. vei plati exact pretul de pe site. Dar intrind intr-o agentie cu siguranta tariful va fi mai mare pentru ca iti vor adauga taxa de rezervare (daca la companiile care efectueaza curse regulate tariful este marit cu pina la 35EUR/persoana, in cazul zborurilor low cost poate ajunge pina la maxim 25 EUR)
- ai ajuns in punctul in care ti-ai rezervat singur un zbor si un hotel si in acest moment ai nevoie de un transfer de la aeroport la hotel; nimic mai simplu: majoritatea hotelurilor asigura gratuit sau nu aceste transferuri. Tot ce trebuie facut este sa trimiti un e-mail la hotel in care sa soliciti acest lucru si concierge-ul te va ajuta cu siguranta
Ar fi un singur lucru pe care nu il poti face (inca) singur: pachetele de vacanta! Aceste sint vacante de grup, colective, care implica: transport (de obicei aerian - curse charter), transfer catre unitatea de cazare si asistenta turistica la destinatie (asta ca sa mai faca si ei un ban prin efectuarea unor excursii optionale). Daca insa esti adeptul vacantei individuale (chiar si circuite), spor la cautari - nu ai nevoie de nimeni pentru asta! This is the land of choice
- dai un search pe google "hoteluri in X" urmind ulterior sa vezi singur descrieri, poze, etc. si partea geniala: platesti direct cu cartea de credit la hotelul ales (bineinteles ca agentia te poate ajuta sa obtii o reducere de cca. 5% sau iti poate adauga taxa de rezervare de 5%) si nu mai astepti voucher sau sa pierzi timpul semnind contracte la agentie
- cauti pe internet un zbor spre tara/orasul X si Google stie exact pe site-ul carei companii aeriene sa te plaseze: de exemplu daca vei opta pentru un low cost gen Blue Air, Wizz Air, etc. vei plati exact pretul de pe site. Dar intrind intr-o agentie cu siguranta tariful va fi mai mare pentru ca iti vor adauga taxa de rezervare (daca la companiile care efectueaza curse regulate tariful este marit cu pina la 35EUR/persoana, in cazul zborurilor low cost poate ajunge pina la maxim 25 EUR)
- ai ajuns in punctul in care ti-ai rezervat singur un zbor si un hotel si in acest moment ai nevoie de un transfer de la aeroport la hotel; nimic mai simplu: majoritatea hotelurilor asigura gratuit sau nu aceste transferuri. Tot ce trebuie facut este sa trimiti un e-mail la hotel in care sa soliciti acest lucru si concierge-ul te va ajuta cu siguranta
Ar fi un singur lucru pe care nu il poti face (inca) singur: pachetele de vacanta! Aceste sint vacante de grup, colective, care implica: transport (de obicei aerian - curse charter), transfer catre unitatea de cazare si asistenta turistica la destinatie (asta ca sa mai faca si ei un ban prin efectuarea unor excursii optionale). Daca insa esti adeptul vacantei individuale (chiar si circuite), spor la cautari - nu ai nevoie de nimeni pentru asta! This is the land of choice
Chestii amuzante...de pe net
Femeia Virus: Cand te astepti cel mai putin, se instaleaza in apartamentul tau si seface stapana. Daca incerci sa o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Daca nu, o sa pierzi totul....
Femeia Internet: Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea.
Femeia Server: Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea.
Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea.
Femeia Macintosh: Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea.
Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.
Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pentru functia bazica.
Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin.
Femeia DOS: Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum.
Femeia Backup: Crezi ca are destul, dar la ora de "sa vedem" ii lipseste ceva...
Femeia Scandisk: Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face.
Femeia Screensaver: Nu foloseste la nimic, dar te amuza.
Femeia Paintbrush: Toata machiaj si nimic de fond...
Femeia Hard-disk: Isi aminteste de toate, tot timpul.
Femeia Utilizator: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva.
Femeia E-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii...
Femeia Internet: Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea.
Femeia Server: Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea.
Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea.
Femeia Macintosh: Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea.
Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.
Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pentru functia bazica.
Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin.
Femeia DOS: Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum.
Femeia Backup: Crezi ca are destul, dar la ora de "sa vedem" ii lipseste ceva...
Femeia Scandisk: Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face.
Femeia Screensaver: Nu foloseste la nimic, dar te amuza.
Femeia Paintbrush: Toata machiaj si nimic de fond...
Femeia Hard-disk: Isi aminteste de toate, tot timpul.
Femeia Utilizator: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva.
Femeia E-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii...
SA SUFERI!!!
Sper ca il iubesti
Pt ca vreau sa suferi cu adevarat,
Poate cum am suferit si eu...
Sa-ti vina sa te sinucizi
Cand el o sa ucida tot ce ti-ai dorit..
Sa crezi ca viatza e ceva mortal,
Sa simti cum inima-ti se transforma in metal...
Sa n-ai incredere in nimeni,
Sa vezi cum viatza trece trece pe langa tine...
Sa te gandesti mereu la el,
Ca si cum ar fi ultimu...
Sa te urasti ca ai crezut
Ca el e tot ce ti-ai dorit,
Iar el sufletul ti la ranit;
Sa vezi cum cu alta-mpreuna e,
Sa vezi cum fara remuscare,
Inainte merge,
Sa vezi cum se mandreste,
Ca-i mai frumoasa cea pe care acum o iubeste...
Sa plangi noaptea tarziu,
Cand amintirile-ti revin,
Sa crezi ca poti sa invingi,
Din durerea ce te-a nimicit;
Si-atunci sa-ti amintesti de mine,
Si amintirea mea sufletul sa ti-l aline,
Iar vorbele mele in cap sa-ti rasune,
Si asa sa uiti de clipele grele...
Sa vezi afara soarele
Si-nauntru sa simti fulgerele...
Sa te uiti la stele
Si sa-ti doresti sa fii printre ele...
S-auzi cant de pasarele
Si sa vrei sa mori cat mai repede...
Sa-ti doresti in ochi sa-l privesti
Si sa-i spui k il iubesti,
Si el sa-ti intoarca spatele
Ca si cum toate clipele au fost uitate;
Pana atunci am sa ma prefac
Ca te-am uitat,
Dar s-a terminat....
Gata, imi promit ca in curand o sa te uit...
O sa uit k te-am iubit....
O sa uit k am suferit...
SI IN CURAND O SA MA VAD ZAMBIND.!!!!!
Pt ca vreau sa suferi cu adevarat,
Poate cum am suferit si eu...
Sa-ti vina sa te sinucizi
Cand el o sa ucida tot ce ti-ai dorit..
Sa crezi ca viatza e ceva mortal,
Sa simti cum inima-ti se transforma in metal...
Sa n-ai incredere in nimeni,
Sa vezi cum viatza trece trece pe langa tine...
Sa te gandesti mereu la el,
Ca si cum ar fi ultimu...
Sa te urasti ca ai crezut
Ca el e tot ce ti-ai dorit,
Iar el sufletul ti la ranit;
Sa vezi cum cu alta-mpreuna e,
Sa vezi cum fara remuscare,
Inainte merge,
Sa vezi cum se mandreste,
Ca-i mai frumoasa cea pe care acum o iubeste...
Sa plangi noaptea tarziu,
Cand amintirile-ti revin,
Sa crezi ca poti sa invingi,
Din durerea ce te-a nimicit;
Si-atunci sa-ti amintesti de mine,
Si amintirea mea sufletul sa ti-l aline,
Iar vorbele mele in cap sa-ti rasune,
Si asa sa uiti de clipele grele...
Sa vezi afara soarele
Si-nauntru sa simti fulgerele...
Sa te uiti la stele
Si sa-ti doresti sa fii printre ele...
S-auzi cant de pasarele
Si sa vrei sa mori cat mai repede...
Sa-ti doresti in ochi sa-l privesti
Si sa-i spui k il iubesti,
Si el sa-ti intoarca spatele
Ca si cum toate clipele au fost uitate;
Pana atunci am sa ma prefac
Ca te-am uitat,
Dar s-a terminat....
Gata, imi promit ca in curand o sa te uit...
O sa uit k te-am iubit....
O sa uit k am suferit...
SI IN CURAND O SA MA VAD ZAMBIND.!!!!!
Da sau nu?
Am reinventat roata: am realizat ca viata noastra se traduce prin alegerile pe care le facem. la ce restaurant mancam azi, la ce emisiune ne uitam, ce fel de banzina bagam in masina, ce bere ar trebui sa bem. in fiecare zi facem alegeri. atunci, daca tot suntem obisnuiti, de ce ne e asa de greu sa le facem pe alea importante? pana la urma tot despre cum vrem sa arate viata noastra e vorba. da sau nu? :)
Bancomatul ...
Procedura pentru barbati
1 Oprire in dreptul automatului
2 Coborirea geamului
3 Introducerea cartelei si tastarea codului PIN
4 Introducerea sumei dorite
5 Scoaterea card-ului si scoaterea banilor
6 Ridicarea geamului
7 Plecarea
Procedura pentru femei
1 Oprire dupa automat
2 Parcurgerea in marsarier a distantei necesare pina in dreptul automatului
3 Repornirea motorului inecat
4 Coborirea geamului
5 Gasirea posetei,golirea acesteia pe scaunul pasagerului pentru a localiza cardul
6 Gasirea gentii de machiaj si verificarea machiajului in plafoniera
7 Incercarea introducerii card-ului
8 Deschiderea portierei pentru accesul mai facil la automat data fiind distanta prea mare pina la aceasta
9 Introducerea card-ului
10 Introducerea card-ului in pozitia corecta
11 Reintrare in masina si cautare jurnal care are codul PIN scris pe coperta interioara
12 Introducerea codului PIN
13 Apasare "Cancel" si reintroducerea codului PIN corect
14 Introducerea sumei dorite
15 Reverificarea machiajului in oglinda retrovizoare
16 Scoaterea banilor
17 Golirea posetei, din nou, pentru gasirea portofelului si introducerea banilor in portofel
18 Reverificarea machiajului
19 Parcurgerea a citiva metri
20 Reintoarcerea la automat
21 Recuperarea card-ului
22 Regolirea posetei, gasirea portofelului, punerea card-ului in locasul lui
23 Reverificarea machiajului
24 Repornirea motorului care s-a inecat si demarare
25 Conducerea a 6 pina la 8 km
26 Eliberarea frinei de mina.
1 Oprire in dreptul automatului
2 Coborirea geamului
3 Introducerea cartelei si tastarea codului PIN
4 Introducerea sumei dorite
5 Scoaterea card-ului si scoaterea banilor
6 Ridicarea geamului
7 Plecarea
Procedura pentru femei
1 Oprire dupa automat
2 Parcurgerea in marsarier a distantei necesare pina in dreptul automatului
3 Repornirea motorului inecat
4 Coborirea geamului
5 Gasirea posetei,golirea acesteia pe scaunul pasagerului pentru a localiza cardul
6 Gasirea gentii de machiaj si verificarea machiajului in plafoniera
7 Incercarea introducerii card-ului
8 Deschiderea portierei pentru accesul mai facil la automat data fiind distanta prea mare pina la aceasta
9 Introducerea card-ului
10 Introducerea card-ului in pozitia corecta
11 Reintrare in masina si cautare jurnal care are codul PIN scris pe coperta interioara
12 Introducerea codului PIN
13 Apasare "Cancel" si reintroducerea codului PIN corect
14 Introducerea sumei dorite
15 Reverificarea machiajului in oglinda retrovizoare
16 Scoaterea banilor
17 Golirea posetei, din nou, pentru gasirea portofelului si introducerea banilor in portofel
18 Reverificarea machiajului
19 Parcurgerea a citiva metri
20 Reintoarcerea la automat
21 Recuperarea card-ului
22 Regolirea posetei, gasirea portofelului, punerea card-ului in locasul lui
23 Reverificarea machiajului
24 Repornirea motorului care s-a inecat si demarare
25 Conducerea a 6 pina la 8 km
26 Eliberarea frinei de mina.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)