Muchiile trebuie sa fie drepte.Perfect drepte. Imperfectiunea dauneaza ochiului atunci cand nu este asumata. Cum spuneam: muchiile trebuie sa fie drepte. Peretii albi, de un alb laptos care sa imi creeze o senzatie de burete. Apoi lumina trebuie sa fie difuza, filtrata. Nu trebuie sa ii vedem sursa. Ar fi obositor. Podeaua ca de ceara translucida dintr-o rasina de calitate. Din loc in loc, incastrate in podea la acelasi nivel, forme geometrice de aluminiu sparg monotonia alba.
Camera nu are o usa evidenta si asta iti da o senzatie de neliniste. Atenuata de un scaun rosu din lemn lacuit. Nu e un rosu arzator este un rosu sangeriu. Nu e plasat chiar in mijlocul camerei.Undeva spre nord-vest aproape de centru.Ca dintr-o camera alaturata se aud sunetele unei pianine hodorogite. Nu se canta la pian. Sunt mai degraba incercari nesigure izvorate din degetele unui copil curios. Sunetele sunt astfel inegale in intensitate. Egale in ritm. Ca distanta.
Langa scaunul rosu alegeti sa puneti orice obiect va trece prin cap. Pe masura ce veti auzi notele pianului obiectul se va topi inr-ul lichid argintiu, fierbinte asemenea mercurului. Podeaua se va topi la randu-i si se va forma o gaura. Daca va apropiati si priviti prin gaura lasata in urma de argintul fierbinte, veti vedea stelele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu